Asociația Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediția 2007 a topului universităților, realizat în funcție de numărul articolellor publicate de cadrele didactice din respectivele instiuții, în care Univeristatea Al I Cuza din Iași ocupă primul loc, acesta fiind însă contestat de unii rectori.
Potrivit unui comunicat de presă al Asociației, acest top, aflat la a 3-a ediție, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performanța științifică a cadrelor didactice ale universităților. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul universităților în reviste științifice recunoscute pe plan internațional. Au fost luate în considerare toate universitățile din România, atât de stat, cât și private.
În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (locul 1), Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (locul 2), Universitatea din București (locul 3), Universitatea Politehnica din București (locul 4) și Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași (locul 5). Printre universitățile de dimensiuni mari care se situează pe locuri codașe sunt Universitatea „Spiru Haret” (locul 49), Academia de Studii Economice (locul 42) și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (locul 39).





