Toni Greblă: Îmi voi lua o perioadă în care voi medita cu privire la activitatea anterioară



Judecătorul Curții Constituționale Toni Greblă a declarat miercuri, la ieșirea de la DNA, că procurorii i-au prezentat noile acuzații, legate mai mult de comportamentul său, de care nu se poate dezice, precizând că vrea să mediteze în perioada următoare cu privire la activitatea sa anterioară, informează Mediafax.”Îmi voi lua o perioadă în care voi medita cu privire la activitatea anterioară. Eu sunt în concediu legal de odihnă, nu particip și nu voi participa la activitățile Curții. Țin prea mult la prestigiul și autoritatea Curții Constituționale ca să cotribui și eu la fragilizarea activității ei, și așa pusă la o oarecare încercare, în urma presiunilor și chiar amenințărilor din ultima vreme”, a spus judecătorul constituțional, după ce a fost audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție.Toni Greblă a adăugat că ancheta judiciară în cazul său trebuie să continue. Judecătorul s-a declarat convins că va avea parte de o anchetă imparțială.”Eu nu am delapidat, nu am luat, nu am băgat mâna în bani publici. Acuzele mele sunt mai mult legate de un anume tip de comportament, pe care eu mi l-am asumat, că nu pot să mă dezic de el, și de aici până la finalizarea unei anchete judiciare trebuie parcurse niște etape, cu probe de o parte și de alta, pentru ca în final să se tragă concluzia care este gradul meu de vinovăție, dacă sunt vinovat de săvârșirea acestor lucruri. (…) Nu există niciun denunț de la nicio persoană, inclusiv de la Viorel Hrebenciuc, pentru că nici nu avea cum să fie”, a mai spus Toni Greblă.



Recomandări

Secretarul general al Guvernului Toni Greblă, achitat definitiv de instanța supremă

CCR a respins sesizarea Opoziției pe legea privind Secția pentru anchetarea magistraților

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă: Amnistia și grațierea nu sunt soluții pentru mine