Fostul judecător al Curții Constituționale (CC), Toni Greblă, va fi cercetat în libertate, nu în arest la domiciliu, așa cum au cerut procurorii anticorupție, a stabilit, joi, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), decizia în cazul său fiind definitivă, informează Mediafax.Instanța supremă a hotărât să respingă contestația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție împotriva deciziei prin care s-a dispus ca fostul judecător constituțional să fie cercetat în libertate.La sfârșitul ședinței de judecată de joi fostul judecător de la Curtea Constituțională a spus că dă declarații în calitate de persoană privată, care nu mai deține nicio funcție și care nici nu își mai dorește să dețină vreodată vreo funcție publică.”Astăzi s-a judecat contestația formulată de DNA. Nu a apărut niciun element nou în dosar. Este o chestiune de apreciere față de ceea ce există deja până acum. Desigur, poziția mea este că nu am comis niciuna din faptele care mi se impută”, a declarat Greblă.În 11 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să respingă propunerea DNA de arestare la domiciliu a fostului judecător constituțional.Judecătorii instanței supreme au decis să respingă propunerea procurorilor anticorupție de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă, el fiind acuzat de anchetatori de trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și constituire a unui grup infracțional organizat.Decizia de miercuri nu fost definitivă, motiv pentru care procurorii Direcției Naționale Anticorupție au contestat-o.





