Investigații de finețe

Tomograful de la Spitalul Suceava a primit aviz de funcționare

Investigații de finețe: Tomograful de la Spitalul Suceava a primit aviz de funcționare
Investigații de finețe: Tomograful de la Spitalul Suceava a primit aviz de funcționare

Spitalul Suceava dispune de autorizație provizorie de funcționare pentru computerul tomograf pe care îl are în dotare, documentul fiind valabil până la eliberarea celei definitive, de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.
În actualele condiții, aparatul poate fi exploatat, numai că singurul impediment îl reprezintă nefinalizarea instruirii personalului mediu care ar urma să-l deservească.
Spitalul va rezilia contractul cu Explora Iași „Au fost efectuate toate probele, însă nu s-a încheiat trainingul angajaților. O parte din personalul mediu e în concediu medical, dar sperăm ca în maximum două săptămâni tomograful să funcționeze la capacitatea normală”, a subliniat purtătorul de cuvânt al unității, dr. Tiberiu Brădățan.
Medicul a explicat că, după darea în folosință a aparatului, Spitalul Suceava va rezilia contractul încheiat cu firma Explora Iași, care se ocupă în momentul de față de investigațiile de finețe ale pacienților din județul nostru.
Computerul tomograf aflat în dotarea celei mai mari unități sanitare sucevene a fost achiziționat de Ministerul Sănătății Publice și este, la ora actuală, cel mai performant din Suceava.
Investigațiile cu acest aparat vor fi efectuate de trei medici radiologi cu competență, Anca Girigan, Cristina Morariu și Liviu Ghebac.

Recomandări

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri
„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță