Tomograf performant aduce în Suceava medici de înaltă clasă din Iași



Tomograf performant aduce în Suceava medici de înaltă clasă din Iași
Tomograf performant aduce în Suceava medici de înaltă clasă din Iași

Carte de vizită:

  • Medic primar radiodiagnostic cu competență computertomografie, ecografie și neuroradiologie, angajat la Spitalul de Neurochirurgie Iași
  • Studii oncologice din anul 2001
  • Bursă pe computer tomograf și ecograf Bruxelles 2000-2001
  • Peste 10.000 de pacienți investigați la computer tomograf începând cu 1998

Ce vă determină să profesați și în Suceava?
Din mai multe motive: Un prim motiv ar fi că Explora Group face parte din grupul de firme Explora ce operează pe piața de imagistică medicală de 4 ani în mai multe județe din Moldova, timp în care firma a demonstrat că poate să ofere servicii de cea mai înaltă calitate, acest lucru fiind susținut prin certificarea ISO 2001:9001, obținut de clinica din Suceava.
Un al doilea motiv este faptul că Explora Suceava este dotată cu un aparat Philips Brilliance 6 Slice pe platformă tehnică de 16 Slice. Deosebit de performant, acest aparat obține o imagine mult mai bună într-un timp mult mai scurt decât altele. Tomograful poate face o scanare simultană a mai multor “felii” (6) ale corpului omenesc. Timpul de procesare a imaginii este, deci, de șase ori mai scurt decât la tomografele obișnuite.
La Spitalul de Neurochirurgie Iași folosim tot un aparat Philips, dar monoslice și ca orice specialist în domeniul imagisticii îmi doresc să lucrez pe un aparat cât mai performant care îmi permite ca medic să-mi valorific cunoștințele dobândite în peste 14 ani de experiență în beneficiul pacienților. Ca în orice profesie cu cât aparatura este mai performantă cu atât calitatea serviciilor este mai bună.
Ce înseamnă “slice”?
Traducerea ad literam a cuvântului “slice” din engleză înseamnă “felie”, “secțiune”. În timpul unei rotații a tubului de raze X cu care este dotat orice computer tomograf, un aparat convențional înregistrează o singură secțiune. Cu cât crește numărul de slice-uri ale aparatului cu atât în timpul unei singure rotații numărul de secțiuni (respectiv de imagini) obținut crește proporțional.
O altă diferență majoră între aparatele convenționale și cele multislice este că aparatele tomograf convenționale efectuează examinarea în “felii” cuprinse între 10mm si 2-3cm. De la secțiuni de 10 mm aparatele 6 Slice ajung să investigheze secțiuni mai mici de 1 mm. Dacă avem o formațiune tumorală în fază incipientă de sub 10 mm ea poate fi scăpată la examinare cu aparatele convenționale. Deci cu cât numărul de slice-uri este mai mare cu atât pot fi identificate mai ușor formațiunile tumorale cu dimensiuni mici. Aparatele cu mai mult de 6 Slice prin achiziție rapidă a imaginilor pot diagnostica cu mai multă acuratețe boli vasculare de tipul EMBOLIE PULMONARĂ sau ANEVRISME CEREBRALE prin procedura numită angio CT cu reconstrucție 3D.
Un alt exemplu este capacitatea aparatului de a executa reconstrucții tridimensionale la nivelul sistemului osos (coloană; membre) și evidențierea în acest fel a celor mai fine traiecte de fractură sau modificări incipiente de structură osoasă în cazul formațiunilor tumorale.
Deloc de neglijat este faptul că investigația tomografică este o investigație invazivă. Ea folosește raze X (radioactive), deci corpul pacientului este iradiat radioactiv cu o cantitate suportabilă de radiații nucleare. Față de tomografele obișnuite, aparatele 6 Slice au o doză de iradiere care scade cu până la 68% fapt datorat timpului de procesare a imaginii mult mai scurt.
Ca și exemplu: pentru examinarea unui plămân, având în vedere că examinarea se face în apnee (bolnavul își ține respirația), la un aparat convențional durata examinării este de circa 60 de secunde, pe când la un aparat 6 Slice se ajunge la 20 de secunde. Rapiditatea de examinare este un beneficiu în cazul politraumatismelor (accidente rutiere, accidente de muncă etc.) reușind să scaneze întreg corpul în aproximativ 5-7 minute.
În concluzie: cu cât numărul de slice-uri este mai mare, cu atât timpul de expunere a pacientului la raze X scade proporțional cu creșterea numărului de slice-uri; crește confortul pacientului care stă mai puțin în aparat; calitatea imaginii și examinării crește permițând medicului o diagnosticare mult mai precisă.
Alături de ceilalți șapte colegi medici specialiști, printre care și cadre universitate, asigurăm pacienții din Județul Suceava că sunt întrunite toate condițiile pentru realizarea unor servicii medicale de înaltă calitate la Explora Suceava.