Campanie cu surprize

Tombolă cu premii la colectarea deșeurilor electronice și electrocasnice



Lucian Harșovschi: “Punem la dispoziția sucevenilor o mașină care va veni să le ridice și să le ducă la punctele de colectare”
Lucian Harșovschi: “Punem la dispoziția sucevenilor o mașină care va veni să le ridice și să le ducă la punctele de colectare”

Sucevenii care renunță la echipamentele electronice și electrocasnice vechi și le vor depozita la centrele de colectare special amenajate vor participa la o tombolă cu premii consistente – frigidere, cuptoare cu microunde, DVD-playere, cafetiere și roboți de bucătărie.
Campania de colectare a DEEE-urilor (deșeurilor de echipamente electrice și electronice) din municipiul Suceava va avea loc sâmbăta viitoare, pe 12 mai, fiind organizată de RoRec România, în colaborare cu Primăria Suceava.
În acest scop vor fi amenajate șase puncte de colectare, supravegheate de reprezentanții primăriei, în parcul Vladimir Florea (în fața Policlinicii Areni), pe strada Petru Rareș (vizavi de Piața Mare), pe strada Stațiunii (în fața magazinului Premier din Obcini), pe bulevardul George Enescu (în fața Complexului Curcubeu), pe Calea Burdujeni (vizavi de piața agroalimentară) și pe strada Gării (vizavi de Gara Ițcani).
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a precizat că la acțiunea din acest an sunt implicate și mai multe instituții de învățământ, precum Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Școala cu Clasele I-VIII Nr. 9 „Ion Creangă”, CN Spiru Haret, Școala cu Clasele I-VIII Nr. 11 “Miron Costin”, Școala cu Clasele I-VIII Nr. 7 din Ițcani, ai căror reprezentanți, elevi și profesori, vor fi prezenți la punctele de colectare, pentru a primi și contabiliza echipamentele electronice vechi care vor fi predate de populație.
25 de echipamente electrocasnice oferite ca premii
Toți cei care vor preda astfel de echipamente vor fi înscriși automat la o tombolă, premiile puse în joc fiind trei frigidere, cinci cuptoare cu microunde, cinci DVD-playere, zece cafetiere și doi roboți de bucătărie.
Premiile vor fi acordate în aceeași zi, la ora 17.00, adică la o oră după încheierea acțiunii de colectare a DEEE-urilor.
“Pentru a veni în sprijinul sucevenilor care vor să renunțe la echipamente greu transportabile, precum frigidere, congelatoare sau televizoare mari, punem la dispoziția acestora o mașină care va veni să le ridice și să le ducă la punctele de colectare”, a adăugat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Programările pentru transportul de la domiciliu al echipamentelor grele pot fi făcute la numărul de telefon 0753.616.244.
Pentru promovarea acțiunii de pe 12 mai, săptămâna viitoare, reprezentanții RoRec vor merge prin școli și licee, pentru a distribui tinerilor materiale promoționale.