Tom Cruise: Unele fotografii ale fiicei mele realizate de paparazzi sunt incredibile



Actorul american Tom Cruise a declarat că îi plac foarte mult unele dintre fotografiile pe care paparazzi le-au făcut fiicei sale, Suri, într-un recent interviu acordat de starul american revistei australiene Grazia, informează dailymail.co.uk. Suri Cruise, în vârstă de doi ani, a fost declarată de revista Forbes drept cel mai influent copil de la Hollywood.
Încă de la primele apariții în public, viața lui Suri a fost urmărită îndeaproape, ea fiind fotografiată la Londra, Berlin, Los Angeles – în absolut toate orașele din lume pe care le-a vizitat împreună cu părinții ei.
„Trebuie să recunosc că unele fotografii ale fiicei mele realizate de paparazzi sunt incredibile”, a recunoscut Cruise în cadrul unui interviu acordat revistei australiene Grazia.
În cadrul aceluiași interviu, Cruise a mărturisit că, deși este un părinte foarte protector, fiica lui, Suri, are un fel foarte deschis de a se purta cu oamenii din oraș și pe stradă, care i-a făcut pe paparazzi să o placă și să nu insiste prin a se apropia prea mult de ea.
Starul american, în vârstă de 46 de ani, a vorbit despre viața lui alături de soția sa, actrița Katie Holmes, și despre fiica lui, Suri Cruise, dar și despre ceilalți doi copii ai lui, adoptați împreună cu fosta parteneră de viață, Nicole Kidman – Connor și Isabella. De altfel, celebrul actor vorbește foarte rar în public despre cei doi copii adoptați de el.
Cruise a dezvăluit că, deși soția lui, Katie Holmes, nu este însărcinată, ei își doresc să aibă mai mulți copii împreună.