Rolul de mamă îi place atât de mult soției lui Tom Cruise încât la foarte puțin timp după ce a născut-o pe micuța Suri, Katie Holmes a mărturisit că își mai dorește un copil. Așteptarea se pare că nu a fost însă prea lungă.
Aflată în Spania la brațul partenerului său de viață pentru a urmări alături de amica Victoria Beckham ultimul meci al lui David pentru Real Madrid, Katie Holmes a atras atenția nu doar prin noua tunsoare sau prin rochia ceva mai diferită față de ținutele cu care obișnuise. Burtica destul de evidentă a actriței a reușit să fie în centrul atenției, și judecând după pozele publicate de Daily Mail, se pare că, în curând, Tom Cruise va fi din nou tată.
Deși s-a chinuit să își ascundă formele sub o rochie largă, a fost destul de greu să nu se observe că burtica lui Katie începe să crească. Vestea că un copil urmează să se nască nu a fost însă ținută departe de urechile preietenilor. Holmes, care în urmă cu doar un an a născut-o pe micuța Suri, a avut grijă să se laude cu noua sarcină în fața apropiaților. „Ea și Tom sunt încântați de faptul că un nou copil este pe drum. Radiază de fericire”, a povestit o sursă apropiată celor doi actori pentru The Sun.
În ciuda faptului că se află în primele luni de sarcină, Katie nu s-a dat înapoi de la a sărbători alături de familia Beckham câștigarea meciului de fotbal. Holmes, Cruise, David și Posh au mers la o petrecere unde au fost serviți cu sticle de vin imense, un singur recipient fiind echivalent cu 36 de sticle obișnuite. (antena 3.ro)




