TOLVA (II). Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii slatina, o seliște pustie, austriecii au înființat, pe vatra vechii Tulova, în 1783, satul Ioseffalva, numit de români Tolva.
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează la Vorniceni, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „9 – toată suma caselor”, însemnând 3 femei sărace și 6 birnici.
Biserica ortodoxă a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Vorniceni s-a construit în 1905.
Din 1892, funcționa în sat o școală cu 2 clase.
TOPORĂUȚI (I). Satul Toporăuți este menționat, pentru prima dată, în uricul din 5 aprilie 1412, prin care Alexandru cel Bun întărea lui Giurca Dragotescul două sate, „Volodăuți și Cernauca de Sus, în dreptul Toporăuților”.
În 19 septembrie 1436, exista un Stețco Jurjevici Toporovschi, deci un Ștefan, fiul lui Jurj (Giurgiu, adică Gheorghe) din Toporăuți, care depunea jurământ de credință față de Iliaș Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, la Liov.
În 28 aprilie 1464, Toporăuții sunt întăriți lui Luca, feciorul lui Petru logofăt, jumătate de sat fiind danie domnească, jumătate – zestrea jupânesei Marina, care o cumpărase de la Mihnea.
În 14 octombrie 1489, Ștefan cel Mare făcea un schimb de moșii cu nepoții lui Mihul Starostescu, strănepoții lui Giurgiu gumelnic de la Frătăuți, dând „satul Toporăuți cu cuturile lui pe Prut” fraților Starostici, Stanciul, Ivanco și Isaico, feciorii lui Fedco, pentru alte moșii, pe care le va dărui mănăstirii Putna.
Ștefan cel Mare avea Toporăuții de la Toader, fiul lui Hărman pârcălab, cu care făcuse un alt schimb de moșii.
În 9 decembrie 1627, Miron Barnovschi Vodă, care moștenea satul de la părintele său, Dumitru Barnovschi („care sat a fost adevărat strămoșesc al domniei mele”), dăruia Toporăuții mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Iași (mănăstirea Barnovschi), închinată, la rândul ei, Patriarhiei de Ierusalim. Scutit de unele dări către visteria statului, în 5 februarie 1700, de către Antioh Cantemir, dar provocând mânia patriarhului Ierusalimului, Dosoftei, care, în 7 ianuarie 1705, blăstăma slugile domnești din Cernăuți care supărau cu dări moșia Toporăuților, satul Toporăuți suporta greu asuprirea călugărească, pustiindu-se adesea, cum s-a întâmplat și în 6 martie 1727, când Grigore Ghica Vodă le recomanda călugărilor: „Să căutați să mai chemați oameni din țara leșească și di pe aiurea câți mai mulți să vie și să se așeze acolo”.
În 25 august 1633, Moise Moghilă scutea satul Toporăuți de gorștină de oi și de porci, de deseatina de albini, de iliș, de sulgiu, de camăn, bezmăn și cepărie, aceleași scutiri fiind confirmate, în 15 februarie 1700, și de Antioh Cantemir, iar în 16 februarie 1702, de Constantin Duca Vodă, cel care scutește de camănă și bezmen „crâșma și velnița ce se află acolo”. Următoarele privilegii se dau în 30 noiembrie 1703, în 2 iunie 1705, în 17 noiembrie 1707, în 3 februarie 1710 și în 20 noiembrie 1711.
BOGDAN, I., Sămile mănăstirilor de țară din Moldova pe anul 1742, în Buletinul Comisiei istorice a României, București, 1915
ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 346
SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 159, 97