Tokes a inițiat o audiere publică în PE despre retrocedarea imobilelor bisericești din Transilvania



Eurodeputatul Laszlo Tokes a anunțat, joi, că a organizat la sediul Parlamentului European din Bruxelles o „audiere publică pe tema restituirii imobilelor bisericești din Provincia de Sus (Slovacia) și Transilvania”, care „nu au ajuns înapoi în proprietatea deținătorilor de drept”.
Eurodeputatul Laszlo Tokes a anunțat, joi, că a organizat la sediul Parlamentului European din Bruxelles o „audiere publică pe tema restituirii imobilelor bisericești din Provincia de Sus (Slovacia) și Transilvania”, imobile despre susține că „nu au ajuns înapoi în proprietatea deținătorilor de drept”, motiv pentru care „liderii bisericilor tradiționale (n.r. – maghiare) din Transilvania au elaborat un Memorandum” ce urmează a fi transmis președintelui Comisiei Europene, comisarului pe Justiție al CE și Comisiei pentru Petiții a PE, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Cauza imobilelor bisericești confiscate fără drept de regimul comunist este actuală, căci o bună parte a acestora nu au ajuns înapoi în proprietatea deținătorului de drept. De altfel, liderii bisericilor tradiționale din Transilvania au elaborat un Memorandum, pe care l-au și semnat, documentul urmând a le fi transmis lui Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, Viviane Reding, comisarul pe Justiție și Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European. Speranța este că, în urma acestor demersuri, subiectul restituirii (în natură) va primi un nou avânt”, se arată în comunicatul dat publicității, joi, de biroul de presă al eurodeputatului Laszlo Tokes.
Potrivit documentului, acesta a arătat în cadrul audierilor pe care le-a inițiat la PE că „acceptarea/înregistrarea petiției înaintate arată că din punct de vedere legal subiectul stă în picioare, însă experiența arată că în asemenea chestiuni se cam ocolește polemica politică”, iar „în caz că solicitarea nu ajunge pe ordinea de zi, petiționarii vor apela la Curtea de Justiție a UE de la Luxemburg”.
Citându-l pe Kato Bela, episcop reformat din Transilvania, care a participat la audierile din PE despre retrocedarea averilor bisericilor maghiare din Transilvania, Tokes a arătat, potrivit biroului său de presă, că „noua lege a restituirii proprietăților din România e considerată discriminativă”, argumentul fiind că „restituirile etapizate se pot întinde chiar și pe durata a 100 de ani”.
De asemenea, Tokes citează un alt participant la audiere, episcopul Bisericii Unitariene Maghiare, Balint Benczedi Ferenc, care ar fi afirmat că „acest rit a putut să se întărească de-a lungul timpului, deoarece a avut o avere considerabilă în spatele lui, nu doar imobile, ci și arhive, biblioteci pe care statul român le-a luat printr-o simplă semnătură”, motiv pentru care „unitarienii au înaintat 86 de cereri de retrocedare, dar la 36 dintre ele nici măcar un răspuns nu s-a primit”, trei au fost respinse, iar în alte patru cazuri „se așteaptă decizia judecătorilor”.
Potrivit comunicatului de joi, la audierea publică a participat și eurodeputatul slovac Bauer Edit, „care și-a manifestat dezamăgirea față de dezinteresul legat de subiect” și care, „în consens cu antevorbitorii săi, crede că problema are nevoie de arbitrajul Curții Europene de Justiție de la Luxemburg”.
Conform aceluiași comunicat, în cadrul audierilor din PE, Laszlo Tokes a afirmat că bisericile maghiare din România nu sunt satisfăcute nici de volumul, nici de ritmul procesului de retrocedare.
„Bisericile din România nu cer drepturi parțiale, ci, potrivit conceptului Restitutio in Integrum, ele solicită accelerarea procesului de retrocedare și finalizarea acestuia. E justificat să li se ceară României și Slovaciei respectarea întru totul a obligațiilor asumate la aderarea la UE și e la fel de justificat ca Uniunii Europene să i se ceară monitorizarea acestor state membre”, a mai spus eurodeputatul Laszlo Tokes.