Togo or not to go?

Chiar dacă pentru Togo a ieși (togo out) pe ușa din dos de la Mondiale este ceva previzibil, iată că nu degeaba au ajuns africanii în Germania. O tânără togoleză, cu nume care variază în toate cele trei surse consultate, a fost aleasă regina frumuseții la un concurs specific, fiind preferată dintre reprezentantele celor 32 de națiuni calificate de un juriu mixt din punct de vedere sexual, dar exclusiv german. De unde se vede că nici nemții nu mai cred în povestea cu arianismul. Mai ales de când spălăcitul Boris Becker și-a tras nevastă din neam cu togoleza premiantă, adică nu chiar neagră ca ceaunul, ci un fel de ciocolată cu lapte, ca să citez autocaracterizarea lui Roberto Carlos. Eu unul, naționalist convins în această privință, cred că aici ne-am fi putut afirma și noi, dacă tricolorii ar fi făcut posibil acest lucru. S-ar fi găsit o fată frumușică de prin părțile noatre, care n-ar fi excelat la culoarea respectivă, dar în cazul ciocolatei cu lapte nu contează oare mai mult gustul decât aspectul?! Mai ales în combinația clătită cu banane…
Schimbând gustul cu unul mai sălciu, deși în unele momente speciale nu e deloc așa (cunoscătorii mă înțeleg perfect!), să trecem la dezvăluirile privind fumatul echipa națională. Devenind de-acum o poveste publică, voi considera că nu încalc gentleman’s agreement-ul convenit cu Bogdan Lobonț acum vreo lună, pe când îl intervievam la o terasă în fața stadionului Artemio Franchi din Florența. Ei bine, primul lucru pe care l-a făcut Bogdan când s-a așezat a fost să-și aprindă o țigară. Observând că deja pusesem în funcțiune un instrument cu aspect neobișnuit (aparat miniatural la care țin foarte mult și care, pe lângă funcția de reportofon, poate fi folosit în egala măsură și pentru poze sau filmulețe), m-a întrebat, destul de relaxat touși, fără a schița vreun gest de precauție, dacă vreau să-l filmez cu țigara în mână. I-am explicat că n-am veleități de paparazzo, așa că țigările s-au succedat pe parcursul dialogului. În sinea mea am încercat să-i găsesc scuze, gândindu-mă că poate o face doar ocazional, după câte un antrenament sau meci epuizant, că tutunul nu e chiar prohibit pentru postul de portar etc… Amploarea fenomenului, așa cum se vădește astăzi și printre ceilalți tricolori, mă face însă să am serioase îndoieli în privința capacității lor de efort, dacă ei se mai pot numi atleți în adevăratul sens al cuvântului. Iar ca să renunțe la obicei este probabil mult prea târziu, deși să te lași de fumat este cel mai ușor lucru în viziunea lui Mark Twain: numai el s-a lăsat de vreo sută de ori!