Câștigătorii fotoliilor de primar în municipiile Fălticeni și Rădăuți, PD-L-iș-tii Vasile Tofan, respectiv Aurel Olărean, au susținut ieri o conferință de presă la sediul partidului, conferință în care au dorit să mulțumească electoratului pentru votul dat și să dea asigurări că nu-l vor dezamăgi.
Vasile Tofan, care a triumfat în fața candidatului PSD, Sabin Ghilea, a transmis fălticenenilor că va rămâne același om și că va fi primarul tuturor „fără parti-prixuri, fără culoare de partid”.
Tofan a remarcat că această campanie electorală a fost cea mai dură din 1990 încoace, „cu multe lupte de culise neconvenționale pe care eu le-am dezavuat dintotdeauna”. El a ținut să sublinieze că municipiul Fălticeni va beneficia în următorii ani de proiecte de amploare, în special pe insfrastructură rutieră, școlară și sanitară.
„Cred eu că axa Rădăuți-Suceava-Fălticeni plus Consiliul Județean, al cărui președinte este acum Gheorghe Flutur, va conferi o altă situație nu numai acestei zone, ci și întregului județ. Cred că cel mai important lucru în cele din urmă rămâne încrederea între oameni și încrederea pe care ți-o acordă oamenii și să nu-i dezamăgești”, a încheiat Tofan.
Olărean va comanda un audit intern la Primărie
La rândul său, Aurel Olărean, care a câștigat în fața social democratului Mihai Frunză, cu 25 de voturi avans, a ținut să menționeze că la Rădăuți a fost „o luptă foarte grea”.
„Nu a fost vorba de o persoană, ci de un sistem, un sistem care era foarte bine pus la punct. Chiar dacă după `89 s-a schimbat sistemul și am ajuns un stat democrat, la Rădăuți au fost persoane care au ținut cu dinții să mențină atmosfera acelor vremuri”, a spus Olărean.
El a declarat că va fi corect cu toți funcționarii primăriei, chiar dacă unii l-au atacat permanent, și că nu va face diferențe între ei.
Olărean a spus însă că va apela la o firmă de audit pentru a vedea care persoane corespund funcțiilor pe care le dețin și care nu. Noul primar al municipiului Rădăuți a ținut să aprecieze munca depusă de polițiștii locali în ambele tururi de scrutin, spunând că nu are ce să le reproșeze oamenilor legii.
„Voi fi permanent la dispoziția rădăuțenilor și pot spune că sunt fericit că am reușit, după o perioadă de 18 ani, să aduc schimbarea unui sistem învechit. Dezbaterile pe care le-am avut cu cetățenii municipiului și problemele care mi-au fost aduse la cunoștință vor primi cele mai bune soluții. Deși pe lista de priorități sunt multe puncte, cred că voi începe cu demararea unui amplu program de investiții de la periferia localității spre centru, program care prevede drenarea zonei Toloacă și racordarea locuințelor la rețeaua apa-canal. Mulțumesc rădăuțenilor pentru votul și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și vreau să-i asigur că fac parte din categoria oamenilor care vorbesc mai puțin, dar realizează mai mult. Acest lucru îl voi demonstra încă de la începutul mandatului”, a mai spus Olărean.
Bucurie
Tofan și Olărean savurează victoria





