Sabia lui Damocles

Todiruț, fostul șef al IPJ Suceava, la un pas de a fi trimis în judecată într-un nou dosar penal



Fostul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț, este aproape de a fi trimis în judecată într-un nou dosar penal
Fostul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț, este aproape de a fi trimis în judecată într-un nou dosar penal

Fostul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț, este aproape de a fi trimis în judecată într-un nou dosar penal. Acesta a fost prezent zilele trecute la sediul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, pentru a lua act de materialul de urmărire penală, fază premergătoare întocmirii rechizitoriului. Todiruț nu a fost singur, ci însoțit de nașul său, comisarul-șef Alexa Teodorovici, fost șef până în vara anului trecut al Serviciului Logistică din cadrul IPJ Suceava.
În afara celor doi, în acest dosar mai sunt cercetate și alte persoane cunoscute și care au toate șansele să ajungă în fața judecătorilor. Printre aceștia se numără omul de afaceri câmpulungean Nicolae Vranău, fost consilier județean, director al firmei Geomold, registratorul-șef al Oficiului de Publicitate Cadastrală și Imobiliară Suceava, Emilia Bedrule, dar și doi evaluatori autorizați ANEVAR.
În cazul celor doi ofițeri, urmărirea penală a fost demarată pentru abuz în serviciu, în timp ce față de celelalte persoane cercetările se derulează sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu și/sau fals intelectual în legătură cu infracțiuni de corupție.
Dosarul penal instrumentat de DNA Suceava vizează achiziția unui sediu în care urma să funcționeze Poliția Câmpulung Moldovenesc. Actele au fost întocmite în cursul anului 2006, iar suma pe care Ministerul Afacerilor Interne a plătit-o a fost de 2,6 milioane de lei. La negocierile derulate la sediul firmei Geomold au participat un ofițer superior din cadrul MAI, dar și șeful de atunci al Poliției Suceava, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț.
Încercări disperate de a acoperi matrapazlâcurile
Imobilul cumpărat era într-o stare proastă încă de la acea vreme, iar pentru a efectua reparații comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț a a solicitat de la nivel central nici mai mult, nici mai puțin de trei milioane de lei. În condițiile în care legislația prevede că valoarea reparațiilor nu poate depăși 60% din suma totală de achiziție, solicitarea a fost respinsă. Ca urmare, clădirea a rămas abandonată, fără a se asigura măcar paza. Ceea ce s-a întâmplat în lipsa unui stăpân nu este greu de imaginat, imobilul transformându-se într-o ruină.
Trimis în exil la Călărați, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț a încercat să acopere cât mai mult din ceea ce s-a petrecut la Câmpulung Moldovenesc. Se întâmpla în vara anului trecut, după revenirea la Călărăși, dar această încercare nu a făcut altceva decât să-i alerteze și mai mult pe anchetatori.
S-a descoperit astfel că din banii destinați lucrărilor de renovare a toaletei din curtea Poliției din Vulturești s-au cumpărat bunuri care urmau să ajungă la Câmpulung Moldovenesc. Era vorba de coturi și alte obiecte sanitare pentru toalete moderne, în condițiile în care la Vulturești există un WC ca acum un secol. Cu ocazia acestor verificărilor demarate pe această linie, s-a stabilit și faptul că angajaților de la Poliția Câmpulung Moldovenesc li s-a cerut să se implice și ei pentru renovarea sediului în care urmau să se mute. Fiecare a contribuit cum a putut, cu sume care nu au fost, însă, mai mici de câteva sute de lei. Din banii polițiștilor s-au realizat ceva lucrări la parter și etajul I al clădirii care ar trebui să găzduiască viitorul sediu al Poliției Câmpulung Moldovenesc.
Mai exact, s-au văruit câțiva pereți, iar o parte din geamurile clădirii au fost înlocuite cu tâmplărie din termopan, în cele mai multe cazuri fiind vorba de marfă second-hand.
Chiriași fără bani în sediul achiziționat la Câmpulung Moldovenesc
Până să fie abandonată în totalitate, o parte din clădirea cumpărată cu bani grei de Ministerul Afacerilor Interne a avut și chiriași. Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între IPJ Suceava și Geomold în cursul anului 2006, firma condusă de Nicolae Vranău avea posibilitatea de a rămâne în spațiile clădirii înstrăinate până la începutul lui 2007.
În schimb, cei de la Geomold au rămas în clădire până în 2010. La prețurile pieței, pentru perioada 2007-2010, în care au stat „în chirie” în imobilul cumpărat de IPJ Suceava, cei de la Geomold ar fi trebuit să achite suma de 380.000 de lei, adică peste 100.000 de dolari. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, ceea ce sporește prejudiciul adus bugetului de stat.
Acte dubioase întocmite de registratorul-șef al OPCI Suceava
Vânzarea din 2006 nu ar fi putut fi posibilă fără sprijinul nemijlocit al registratorului-șef al Oficiului de Publicitate Cadastrală și Imobiliară (OPCI) Suceava, Emilia Bedrule. Cercetarea a început după ce registratorul-șef al OPCI Suceava a semnat un document întocmit la Câmpulung Moldovenesc, deși potrivit atribuțiilor de serviciu nu avea această calitate.
Emilia Bedrule și-a pus semnătura pe actele cadastrale de intabulare a două parcele către Geomold, deși aceste acte trebuiau întocmite de registratorul de la Câmpulung Moldovenesc. Problemele au apărut după ce o suprafață de 490 mp, dintr-un total de 3.277 mp pe care firma Geomold l-a vândut Poliției, nu era intabulată. Mai mult, terenul respectiv era în litigiu, existând revendicări din partea a două persoane.
Pentru că registratorul de la Câmpulung Moldovenesc a refuzat să gireze o astfel de intabulare dubioasă, totul a fost realizat de Emilia Bedrule. În ziua în care s-a efectuat intabularea, Emilia Bedrule a semnat doar actele care priveau terenul cerut de Geomold, celelalte poziții din registrul de intabulări având semnătura angajatei de la Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit regulilor care funcționează în această instituție, Emilia Bedrule ar fi putut semna intabulările cu pricina doar dacă registratorul-șef al OPCI Câmpulung Moldovenesc și-ar fi delegat sarcinile de serviciu, lucru care nu s-a întâmplat.
Todiruț, audiat de instanța de judecată în dosarul privind sediul Poliției Municipiului Suceava
În celălalt dosar în care a fost trimis în judecată în vara anului trecut, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruș, actualmente pus la dispoziția șefului IPJ Suceava, a fost deja audiat de judecători. Ca și în faza de urmărire penală, Todiruț a negat acuzațiile care i se aduc și a precizat că respectiva tranzacție s-a realizat în mod legal. Todiruț este acuzat că și-a încălcat două atribuții prevăzute prin fișa postului, dar și o serie de dispoziții privind achizițiile publice, toate acestea având ca rezultat stabilirea unui preț de cumpărare mai mare decât valoarea de piață a imobilului în care funcționează acum Poliția Municipiului Suceava, pe strada Universității. Prejudiciul a fost calculat la 5.865.152 de lei, în condițiile în care pentru imobil s-au plătit 11.900.000 de lei. În acest dosar mai sunt judecați comisarul-șef Alexa Teodorovici, omul de afaceri Costel Bujorean, dar și doi evaluatori ANEVAR, Gheorghe Licurici și Mihai Sorin Muntean.



Recomandări

S-au dat primele condamnări și în unul dintre dosarele altui fost șef de la Permise și Înmatriculări, Florin Valy Finiș

Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

S-au dat primele condamnări și în unul din dosarele altui fost șef de la Permise și Înmatriculări, Florin Valy Finiș