TODIREȘTI (I)



TODIREȘTI (I). Fără îndoială că istoria străveche și uitată dincolo de hotarele temporare ale atestării documentare a satului Todirești cuprinde și un moș-strămoș Toader sau Toder, poate și ctitor de biserică, pe care să o fi închinat, spre ascultare, mănăstirii Moldovița, și care, astfel, și-a supus, fără voie, și obștea sătească lacomilor egumeni moldovițeni. Judecând după statutul satului, de viitoare avere mănăstirească a Moldoviței, acel Toader sau Todor putea veni din Berchișești, altă moșie a Moldoviței, unde a existat o seliște, ulterior pustiită, cu acel nume.
Oricum ar fi fost, satul Todirești este menționat, pentru prima dată, într-un hrisov care s-a și păstrat, abia în 15 martie 1439, când gâlcevitorii fii ai lui Alexandru cel Bun, Ilie și Ștefan Voievozi, iau satul Todirești în stăpânire, oferind, drept compensație, mănăstirii 12 vase cu vin pe an și o posadă pe Moldova, cu tot venitul acelei posade.
Cei doi frați, care se vor nenoroci unul pe celălalt, disputându-și puterea, vor încredința moșiile dobândite unor lefegii lituanieni și poloni, pe care îi și înnobilează, după bicisnice victorii în nesfârșitul lor război fratricid. Trecând de la un stăpânitor la altul, funcție de vremelnicia victoriilor, Todireștii ajung, în cele din urmă, în posesia zvânturatului neam Murguleț.
În 16 aprilie 1624, după o tăcere de aproape două veacuri, numele satului apare într-un hrisov de danie, prin care mănăstirea Dragomirna primea „un loc de prisacă pe Bucoveani, în hotarul Todireștilor”.
În 13 aprilie 1641, Ieremie Murguleț și frații lui, Andrei, Ștefan și Ipatie, obțin uric pentru satul Toderești, care le venise de la strămoșul lor, Totrușanul, ginerele lui Luca Arbure.
Peste doar două decenii, în 20 iunie 1644, Andrei Murguleț moștenește, de la tatăl său, Toader mare armaș, jumătate din satul Todirești, partea de sus, cu casă și pivniță.
În 15 octombrie 1668, de Toader Murguleț, care moștenise întregul sat, lasă lui „Dumitraș ca și a surorii lui Marii, feciorii lui Andrei Murguleț” jumătate de sat, iar cealaltă jumătate „unchiului nostru Ipatii Murguleț”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Todirești, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „20 – toată suma caselor”, însemnând tot atâtea familii de birnici.
În vremea ocupării Bucovinei de oștile habsburgice, proprietar al Todireștilor era boierul Dimitrie Darie, care îngăduie o numeroasă colonizare cu emigranți transilvăneni.
În 1774, satul acea 26 familii, iar în 1784, 136.


[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 341