Șeful Poliției Române, Petre Tobă, a anunțat luni, după finalizarea evaluării polițistelor, că nu există probleme legate de discriminare pe criterii sexuale, iar dintr-un număr de peste 6.200 de angajate, au rămas în evaluare, din acest punct de vedere, între opt și 10 cazuri.
Potrivit lui Tobă, evaluarea cerută de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, în rândul tuturor angajatelor Poliției Române, pentru depistarea eventualelor cazuri de hărțuire sau discriminare pe criterii sexuale, arată că nu există o problemă în acest sens.
Șeful Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a mai spus că, din cele peste 6.200 de angajate, cel mult 10 au semnalat situații care sunt momentan evaluate de specialiștii instituției.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunțat, tot luni, că din studiul privind eventuale acte de hărțuire și discriminare la nivelul MAI rezultă că nu există o tendință de manifestare a acestora, precizând că și dacă se înregistrează un singur caz, chestiunea este gravă și trebuie luate măsuri.
Stroe a spus că au fost evaluate aproximativ 70 la sută dintre toate persoanele de sex feminin din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), ceea ce, în opinia sa, este un procent relevant pentru a trage concluzii.
Ministrul a precizat că există arme și structuri din MAI la care nu s-a făcut niciun fel de observație în concluziile studiului, el menționând în acest sens Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, unde nu au fost indicii, sesizări și reclamații privind acte de hărțuire sau discriminare în rândul angajatelor.
În ceea ce privește Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Stroe a spus că din studiu se desprinde concluzia potrivit căreia nu există o tendință de manifestare a unor acte de hărțuire și discriminare, precizând că, la un total de 52.000 de angajați, „două-trei cazuri nu însemnează nimic”. Ministrul a subliniat însă că este vorba despre o chestiune gravă și dacă există un singur caz de acest fel și că trebuie luate măsuri disciplinare și de sesizare a Parchetului.
În urmă cu trei săptămâni, Ministrul Afacerilor Interne a dispus o serie de controale la inspectoratele județene de poliție cu privire la respectarea principiilor de etică și deontologie profesională, pentru a fi identificate și sancționate practici discriminatorii în raport cu angajatele și alte aspecte neconforme.
Oficiali ai Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) anunțau atunci că toate femeile care lucrează în Poliție vor fi intervievate de psihologii și sociologii IGPR și vor completa un chestionar elaborat de specialiști, în care vor răspunde la întrebări legate de eventuale acte de hărțuire ori discriminare pe criterii sexuale.
Controalele dispuse de Stroe au venit în urma scandalului declanșat în decembrie 2012, când polițista Melania Renghea de la Poliția Balș și fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital după ce femeia, care susține că polițistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen.