Controale

Toate terasele de pe domeniul public al municipiul Suceava, aflate în ilegalitate



– Deși în toate colțurile orașului au apărut terase, care ocupă suprafețe de utilitate publică, nici una nu a fost încă autorizată de Primărie
– Doar 8 cereri de înființare a teraselor au fost depuse, dar nu cu mult timp în urmă
Odată cu începerea sezonului cald, în municipiul Suceava și-au făcut apariția zeci de terase de vară, o mare parte din acestea fiind amenajate pe domeniul public, fără a avea aprobarea Primăriei Suceava.
Conducerea municipalității sucevene a declarat ieri că va demara o acțiune de inventariere a acestor spații comerciale sezoniere, iar acolo unde se va constata că acestea ocupă domeniul public, fără a plăti nimic către bugetul local, vor fi date amenzi și se vor lua măsuri pentru intrarea lor în legalitate.
“Oriunde te uiți acum în oraș vezi terase amenajate. E normal să fie așa, dar nu e normal ca cei care au avut inițiativa amenajării acestora să ocupe domeniul public al municipiului, fără a plăti nimic Primăriei. Nici o terasă nu a fost autorizată până acum, dar ele funcționează bine-mersi de ceva vreme”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu.
Doar 8 unități comerciale au încercat măcar să intre în legalitate, prin depunerea unor solicitări de închiriere a unor suprafețe din domeniul public, dar deși nici una din cererile respective nu a fost încă discutată, terasele sunt funcționale de ceva vreme.
Pentru a fi autorizate terasele care trebuie amenajate pe domeniul public, era necesară întocmirea unui plan de situație din partea solicitanților, eliberarea unui certificat de urbanism, semnarea unui contract de închiriere a terenului, ultimul act ce trebuie obținut fiind autorizația de construcție.
Nici una din terasele amenajate pe domeniul public al municipiul Suceava nu are eliberată autorizație de construcție, fiind în ilegalitate.



Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea
Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie