Toate-s vechi (II)

Încă o raită printre aparițiile de acum 15 ani în această rubrică. Chiar că-ți vine să nu dai crezare celor pe care le revezi în 2023! Pare știre falsă: la inițiativa legislativă a lui Funar (PRM) și Ioan Ghișe (PNL) Senatul a aprobat aberația „procentaj egal în jurnalele tv între știrile pozitive și cele negative”. Scriam în 2008: „La urma urmei, presa lucrează cu materialul clientului și ce te faci dacă, într-o bună zi, n-ai destule știri negative? Tai din cele pozitive, ca să nu alterezi echilibrul funariot? Ca să nu mai vorbim despre faptul că poteca de la pozitiv la negativ și invers este, ades, mai subțirică decât firul de păr.” Alarma s-a fost dat din pricina uitatului Jurnal Pro tv de la ora 5, populat cu crime, incendii, hoții, accidente, violuri ș.a.m.d. Din fericire, până la urmă ciudata ințiativă legislativă unică în lume n-a trecut și de votul Camerei, dar poate fi inclusă,printre altele, în catalogul năstrușniciilor lui Funar. S-au uitat de mult, reamintesc câteva: senatorul clujean susținea că românii au fost cea mai veche civilizație a lumii, au construit piramidele, au descoperit Africa și America, iar Iisus Hristos ar fi fost dac. A mai susținut că Elena Ceaușescu era evreică și de la ea ar fi pornit declinul regimului. Poetul Mihai Eminescu ar fi fost ucis de către evrei, iar teoria relativității a lui Albert Einstein este de origine eminesciană… Iată și un fragment din comentariile rubricii noastre din 2008 privitoare la cea de a III-a Bienală internațională de artă, la care plasticianul Adrian Matei expune un sul de hârtie igienică imprimat cu conturul hărții României: „Critica l-a tratat cu bunăvoință, Virginia Barbu (în Ziarul de duminică) susținând că „a fost cu adevărat apreciat de vizitatorii Simezei, mai ales de străini”. Probabil că așa-i: străinul s-a amuzat la vederea propunerii (românești!) ca nația noastră să se șteargă la fund cu harta patriei, dar mă îndoiesc c-ar reacționa la fel la vederea unui sul de hârtie igienică imprimat cu conturul țării dumisale.” Tot în 2008: „Când florăreasa a aflat că jerba o comand pentru înmormântarea lui Sabin Bălașa, a avut un moment de ezitare: „Aș zice să schimbăm florile; punem gerbera albastră.” De unde se vede că, alături de albastrul de Voroneț, există și albastrul lui Bălașa! În egală măsură admirat și contestat: unii îl consideră „divin”, izvorât din „romantismul cosmic” propriu artistului, alții cred (criticul Pavel Șușară) că „e o culoare de magazin de vopsele, de drogherie, nu o culoare plastică” și că slujește, apelând la mijloace elementare, o metafizică născătoare de kitsch.” De atunci și până acum, adică vreme de 15 ani, mormântul lui Sabin de la „Eternitatea” a rămas tot rușinos de neîngrijit, neterminat și abandonat. Și o tristă noutate: bine cunoscutele fresce din „Sala pașilor pierduți” a Universității ieșene au începu să se coșcovească! Boala, se pare, fără leac!… Scriam cu obidă în 2008: „Casa Alecsandri de la Iași care adăpostea Muzeul Teatrului a fost retrocedată. Îmi iau îngăduința să afirm că-i un gest profund anti-cultural, și chiar anti-românesc. Dacă, în Germania, cineva, înarmat cu orice soi de certificate de moștenitor, ar cuteza să ceară închiderea casei-muzeu în care s-a născut Schiller, s-ar crede că nu-i în toate mințile!” Muzeul ieșean a fost evacuat, casa-i pustie și acum… Scriam tot atunci: „Degradarea limbii române prezintă o continuitate și statornicie demne de invidiat: mereu vei afla un proces în curs, altă eroare făcându-și loc cu coatele, spre a se instala apoi, ilegitim și tâmp, în fotoliul corectitudinii. Acum este pe rol deplina încoronare a clișeului verbal «ca și». Din câte am putut observa, prostia – căci despre asta-i vorba – s-a lățit ca pecinginea, cu uimitoare rapiditate. Am amici profesori universitari și mi-e jenă să le atrag atenția că a-l scoate total din pâine pe „ca”, spre a-l înlocui ilicit și incorect cu „ca și”, e-o eroare ce ține, iertat să fiu, nu numai de un anume nivel cultural, ci și de capacitatea de a raționa în procesul comunicării verbale.” Vorbe-n vânt! Bolovanul când o ia la vale… În 2008 apăreau, în ediție completă (peste 1000 de pagini) „Umbrele” lui Aurel Leon, în cartea căruia sunt evocate câteva dintre marile farse izbutite cândva de colonelul scriitor Nicolae Tăutu. „I-a făcut-o și lui Ion Băieșu, care mereu se plângea că nu este luat în seamă de sexul frumos fiindcă-i prea scund. Colonelul i l-a adus, la Pelișor, pe „maseurul de la Sinaia” specialist în alungiri miraculoase. Câteva zile la rând, în vreme ce pacientul, în chiloței, era masat cu sârg, în camera de alături, o croitorească adusă tot de Tăutu scurta cu 1 cm pantalonii lui Băieșu. Teribil de încântat, autorul cuplului renumit atunci „Tanța și Costel” își admira cocoșește în oglindă creșterea cotidiană, în vreme ce confrații, după ușă, se prăpădeau de râs”… Ion Băieșu, unul dintre cei mai mari comediografi români, continuă să fie ignorat de teatrele noastre seduse de performanțele tehnicii de scenă, că nu mai știi dacă de afli la teatru sau cinematograf. De la moartea lui Băieșu se împlininesc, în 2023, 30 de ani.