Toate posturile de șefi ai Caselor de asigurări de sănătate, la concurs



Toate posturile președinților-directori generali ai Caselor de asigurări de sănătate vor fi scoase la concurs, deoarece, printr-o Hotărâre de Guvern publicată ieri în Monitorul Oficial, au fost introduse noi criterii de performanță în contractele de management.
Primul vizat este directorul general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Cepoi, întrucât el nu avea un contract de management așa cum au ceilalți președinți-directori generali ai Caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului București.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate va întocmi, în termen de 15 zile, metodologia pentru organizarea concursului la CNAS. Concursul pentru ocuparea postului de director general va fi organizat de CNAS în termen de 15 zile.
Mandatele președinților-directori generali ai Caselor de asigurări de sănătate aflate în derulare vor înceta la data intrării în vigoare a noilor indicatori de performanță generali și specifici, aprobați prin ordin al președintelui instituției.
Concursul pentru ocuparea postului de președinte-director general la nivelul Caselor de asigurări de sănătate va fi organizat de CNAS tot în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a noilor indicatori de performanță.
Hotărârea Guvernului mai prevede că președintele-director general al Casei de asigurări de sănătate va fi obligat să depună anual o declarație de avere și de interese.
Pe lângă CNAS și Casele de asigurări de sănătate vor funcționa comisii de experți în aplicarea programelor naționale de sănătate, care vor primi o indemnizație lunară de 10 la sută din valoarea celei acordate președintelui CNAS, proporțional cu numărul de participări efective la ședințe.
Președintele-director general va avea un contract de management cu indicatori de performanță pe care va trebui să îi îndeplinească, în caz contrar fiind revocat din funcție de către președintele instituției. Directorii generali ai Caselor de asigurări de sănătate vor fi obligați, la rândul lor, să respecte un astfel de contract de performanță, conform unei hotărâri aprobate de Guvern la sfârșitul anului trecut.
Directorii generali vor ocupa postul prin concurs și vor avea un mandat de patru ani.
Oficialii CNAS susțin că deși, președinții-directori generali ai Caselor de asigurări de sănătate au contracte de management pentru patru ani, organizarea unui nou concurs pentru aceste posturi este legală, întrucât au fost introduse noi criterii de performanță pentru eficientizarea activității acestora. „Dacă nu sunt eficienți, ei trebuie schimbați și introduse noi criterii de performanță, la care să se angajeze doar cei care se simt în stare să le îndeplinească”, a precizat sursa citată.
Doar numirea președintelui CNAS este făcută de către premier, de regulă la propunerea ministrului Sănătății.