Toate drumurile județene din Suceava sunt deschise circulației rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu a declarat că începând de sâmbătă utilajele de deszăpezire au intervenit pe toate drumurile județene acoperite de zăpadă, în momentul de față circulându-se fără probleme. Cadariu a mai precizat că nu au fost înregistrate blocaje rutiere. El a spus că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru deszăpezirea drumului Pojorâta – Rarău, care în cursul zilei de sâmbătă a fost impracticabil din cauza stratului de zăpadă depus pe carosabil.
Potrivit lui Cadariu, programul anual de deszăpezire, aprobat prin Hotărâre de Consiliu Județean, prevede clasificarea celor 1.136 de drumuri județene pe patru grupe de viabilitate, în baza cărora se stabilește ordinea drumurilor pe care utilajele de deszăpezire intervin, în funcție de populația deservită de respectivele rute. El a mai spus că drumul Pojorâta – Rarău a fost clasificat în primul nivel de viabilitate pe porțiunea în care traversează zonele locuite, iar diferența de drum este inclusă în gradul trei de viabilitate, intervenindu-se pentru deszăpezire în caz de necesitate și doar la cerere.
PSD cere conducerii CJ Suceava să someze firma de deszăpezire să-și facă treaba
În cursul zilei de ieri, vicepreședintele PSD Suceava Ovidiu Milici a criticat modul în care SC Transporturi Auto Botoșani, firma care a câștigat licitația pentru întreținerea drumurilor județene, a intervenit pentru deszăpezire. Milici a făcut referire în special la drumul Pojorâta – Rarău, precizând că nu este normal ca un drum turistic important să nu fie curățat de zăpadă. „Consiliul Județean Suceava a dat întreținerea drumurilor județene pe suma de 100 de miliarde de lei vechi către SC Transporturi Auto, firma domnului Conțac de la Botoșani, în detrimentul SC Drumuri și Poduri Suceava. Și a trebuit ca în județul Suceava să dea numai o fulguială și să apară deja primele probleme pe drumurile județene”, a spus Milici.
El a adăugat că în condițiile în care firma din Botoșani încasează sume importante de bani de la administrația județeană, drumarii ar fi trebuit să intervină pentru a deszăpezi acest traseu. Vicepreședintele PSD Suceava a mai declarat că „Turiștii veniți în Bucovina au trebuit să facă cale întoarsă de pe acest drum pentru că era impracticabil. Au dat 100 de miliarde de lei vechi firmei lui Conțac, iar pentru acești bani ar fi trebuit să se achite de obligațiile pe care le are”. El a solicitat conducerii Consiliului Județean Suceava să someze firma SC Transporturi Auto SA Botoșani să-și respecte obligațiile pe care le are cu privire la intervențiile pentru deszăpezire. Milici a arătat că dacă această firmă dovedește că nu poate să deszăpezească drumurile județene, conducerea CJ Suceava ar trebui să găsească o soluție prin care aceste lucrări să fie încredințate către SC Drumuri și Poduri SA Suceava. „Pe de altă parte, trebuie să fiu cinstit și să spun că explicațiile primite de la reprezentanții CJ Suceava mi se par că sunt date doar de dragul explicațiilor, spunând că acolo se putea interveni sâmbătă numai la solicitarea unui agent economic. În condițiile în care Rarăul este un punct strategic de pe harta turistică a județului Suceava, considerăm ca fiind puerile explicațiile de genul că nici un agent economic nu a solicitat acest lucru”, a spus Milici, care a mai adăugat că „se cheltuiesc miliarde de lei vechi pentru promovarea turismului, iar când apare o situație concretă, Consiliul Județean, prin societățile pe care le are, nu intervine. Asta înseamnă că actualul executiv sucevean este sabotat din interior, chiar de firmele pe care le-a desemnat să ajute la bunul mers al județului Suceava”.
Infrastructură
Toate drumurile județene sunt deschise circulației
