Solistul Universal a căzut într-o zi de sâmbătă, dar nicidecum una banală. Dacă am spune că nimic nu anunța contra-isprava Barcelonei, acest 1-1 la Gijon, ar însemna că nu știm să ascultăm mecanismele interne ale fotbalului. Efectul Europa s-a făcut simțit poate mai repede decât ne-am fi așteptat, dar și circumstanțele erau favorabile. Distanța față de Real era comodă, recordul ăla cu victorii înșirate căzuse… De ce s-ar fi omorât catalanii cu firea la Gijon, chiar înaintea unui meci cu un adversar greu de prins în tipare?! O echipă ca Arsenal, capabilă de ingenuități precum acel 4-0/4-4 cu Newcastle, oricând poate surprinde la cealaltă extremă. Acum un an, cele două se întâlneau într-o fază mai avansată, în sferturi, iar la Londra diferența o făcea Ibrahimovic, un jucător atipic pentru stilul Barcelonei, dar tocmai de aceea capabil să rezolve acolo unde cavaleria ușoară se împotmolea. Ibra acum dă goluri pentru Milan, dar nu-i bai, că are cine și pentru Barcelona, doar am văzut cu ce execuție a înscris David Villa sâmbătă, mai ales într-un moment ca acela.
În celălalt meci al zilei, Șahtiorul lui Lucescu îndură concurența neloială a unui cap de afiș al optimilor, așa cum este acest Arsenal-Barcelona (celălalt ar fi Inter-Bayern). După umila mea părere, televiziunea națională a procedat bine când a ales audiența garantată. Toată toamna a fost calată firesc pe meciurile Clujului, de-acum se poate orienta către vârfuri. Dacă Seniorul va izbuti să treacă de Roma, mă voi număra printre cei care-și vor dori să-i facă galerie în sferturi. Deocamdată, fotbalul fără frontiere oferă reprezentație mixtă la Londra. Chiar și Ancelotti, un oarecare funcționar la o bancă tehnică, grevată de credite neperformante, cică și-ar dori mai nou să participe la spectacolul final, pe un anume stadion Wembley.
