– Nici un candidat nu s-a găsit pe lista celor respinși, pentru că au fost admise toate dosarele, în ordinea descrescătoare a mediilor
– O situație reală privind numărul studenților din anul I de la Universitatea Suceava va fi cunoscută abia după înmatricularea candidaților
– La Facultatea de Inginerie Mecanică perioada de admitere s-a mai prelungit cu trei zile
Nici unul dintre candidații care și-au depus dosar de înscriere la una dintre facultățile din cadrul Universității Suceava în această sesiune de admitere nu a fost respins. Practic, nimeni nu s-a găsit sub linie, și așa cum a declarat rectorul Universității Suceava, profesorul universitar Adrian Graur, „au fost admise toate dosarele, în ordinea descrescătoare a mediilor, și vom ști exact numărul real al studenților după etapa de înmatriculare a acestora”. Este vorba despre aproximativ 11.000 de candidați care și-au depus dosar de înscriere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, însă rectorul Adrian Graur a spus că „numărul studenților va fi mult mai mic, se va încadra în numărul de locuri scoase la concurs, întrucât sunt candidați care s-au înscris și la cinci specializări și vor opta doar pentru una”. Așa cum am mai menționat, listele de admitere s-au afișat în ordinea descrescătoare a mediei fiecărui candidat, iar în perioada 25-31 iulie 2006 aceștia trebuie să achite taxa de înmatriculare la facultate, taxă în valoare de 1,5 milioane de lei, pentru a deveni studenți ai Universității Suceava. Trebuie spus faptul că achitarea taxei de înmatriculare este obligatorie, în caz contrar candidatul pierzându-și locul la facultate câștigat prin concursul de dosare. Candidații admiși pe locurile cu taxă trebuie să achite, pe lângă taxa de înmatriculare, și un avans de 2 milioane de lei din taxa de școlarizare.
– Contestațiile pot fi depuse în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor
În ceea ce privește prima și ultima medie cu care s-a intrat la Universitatea „Ștefan cel Mare”, la Inginerie Electrică, specializarea Automatică, se remarcă un nivel mai ridicat al candidaților, aici prima medie fiind 9,90, iar ultima – 6,80. La Facultatea de Educație Fizică și Sport, primul pe listă are media 9,89, în timp ce ultimul, un candidat de etnie rromă, a intrat cu media 5,45.Medii mari sunt la Electronică, 9,78, prima, 6,50, ultima, și la Inginerie alimentară, specializarea Controlul și expertiza produselor, unde media cea mai mare este 9,87, iar ultima 6,74. Cei nemulțumiți de clasamentul afișat, cei cărora că li s-au făcut erori la calcularea mediei generale, pot depune contestații în termen de 24 de ore de la data afișării rezultatelor. O situație aparte se înregistrează la Facultatea de Inginerie Mecanică, unde din cauza numărului mic de candidați înscriși, număr care nu acoperă oferta de școlarizare a facultății, perioada de înscriere s-a mai prelungit cu trei zile, până pe 26 iulie. Menționăm că la această facultate sunt 143 de locuri fără taxă și 55 de locuri cu taxă, iar numărul celor înscriși este de 132.
– Pentru că nu are candidați, este posibil ca specializarea de Limbă Ucraineană să nu mai funcționeze în acest an
Nici la Facultatea de Litere, la specializarea limbă și literatură ucraineană, locurile scoase la concurs nu s-au ocupat. Decanul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, profesorul universitar Horia Bîrleanu, a declarat că „la specializarea limbă ucraineană au fost scoase la concurs 21 de locuri, însă nu s-au înscris decât patru candidați. Vom organiza o nouă sesiune de admitere în septembrie, dar dacă nici atunci nu se vor ocupa cel puțin zece locuri, riscăm să nu avem în anul universitar viitor această specializare”. Horia Bîrleanu a declarat că „este pentru prima dată când nu avem studenți la ucraineană, de aceea fac un apel către reprezentanții Uniunii Ucrainenilor de a încuraja și motiva tinerii de etnie ucraineană să studieze în limba lor”. Pentru anul universitar viitor, universitatea „Ștefan cel Mare” a scos la concurs aproximativ 4.000 de locuri, dintre care 825 în regim fără taxă.






