Activitatea de transport persoane interjudețean și județean în județul Suceava, la fel ca în toate celelalte județe, este suspendată începând de astăzi, de la ora 8.00, de protestul transportatorilor. Ieri după-amiază, filiala județeană a Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) a notificat Prefectura Suceava că începând de astăzi activitatea de transport interjudețean și județean încetează pe o perioadă nedeterminată, în urma eșecului de marți al negocierilor dintre reprezentanții transportatorilor de persoane și ministrul Transporturilor, Lucian Șova, pe tema modificării normelor metodologice referitoare la transporturile rutiere și activitățile conexe acestora. Președintele Asociației Transportatorilor de Persoane Suceava, Beniamin Lucescu, a declarat, ieri, că în urma discuțiilor cu reprezentanții firmelor din județ, la nivel local au decis să scoată cheile din contact nu la prima oră, ci după ora 8.00, adică după ce asigură transportul elevilor la școală. „Protestul este justificat”, a declarat Beniamin Lucescu, „dar noi nu ne-am pierdut speranța că vom fi rechemați la negocieri”.
Liderii FORT au anunțat de marți că joi vor opri transportul de persoane, dacă ministrul Lucian Șova nu renunță la intenția de a modifica Legea 980/2011.
Lucescu a precizat că dacă ministrul Șova retrage inițiativa de modificare a legii, ei renunță imediat la protest.
Transportatorii de persoane din România sunt nemulțumiți de schimbările propuse de ministrul Transporturilor considerând că astfel la viitoarele licitații pentru atribuirea traseelor vor avea câștig de cauză firmele care vor folosi mașini noi, că se va deschide piața pentru operatorii străini și se vor diminua avantajele pe care le au acum la licitații transportatorii cu experiență.
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, le-a explicat transportatorilor că temerile lor sunt neîntemeiate, dar nu s-a bucurat de succes.
În județul Suceava
Toate cursele de persoane, județene și interjudețene, suspendate astăzi, după ora 8.00, de protestul transportatorilor
