Analiză poliție

Toate accidentele cu bicicliști din 2013 s-au produs din vina acestora



O analiză a polițiștilor rutieri cu privire la accidentele în care au fost implicați bicicliști arată că toate evenimentele rutiere din prima jumătate a acestui an s-au produs din vina acestora.
Conform unei analize a Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, în primul semestru al anului în județ au fost înregistrate 26 de accidente în care au căzut victime bicicliști. În toate cazurile cei care se deplasau pe două roți fie s-au autoaccidentat căzând, fie s-au izbit de obstacole, cu precădere în podețe sau în autovehicule.
„Majoritatea accidentelor, în număr de 23, au avut loc în localități. De asemenea, se mai remarcă faptul că 75% din accidentele rutiere au avut loc în mediul rural. În urma acestor accidente, 17 persoane au fost rănite ușor, șapte au fost rănite grav, iar două au decedat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Dacă numărul accidentelordin primul semestru a fost mai mic cu 27% decât în aceeași perioadă a anului trecut, luna iulie și începutul lui august 2013 au adus o creștere a numărului evenimentelor rutiere de acest gen.
O bătrână de 76 de ani, băută, a efectuat un viraj fără a se asigura, iar un bărbat de 63 de ani s-a lovit de remorca unui tir
În ultima lună au fost zile în care au avut loc și câte două accidente în care au căzut victime bicicliști.
Polițiștii spun că accidentele de acest gen au loc în condițiile în care foarte mulți bicicliști nu cunosc nici regulile elementare de circulație. Această necunoaștere a regulilor de circulație se îmbină nefericit adesea și cu inconștiența celor care se urcă pe bicicletă băuți.
Un ultim exemplu este cel de acum două zile. Accidentele de luni, 12 august, sunt exemple grăitoare privind inconștiența unora dintre cei care ies în trafic pe biciclete.
Într-un prim caz, luni dimineață, în jurul orei 9.40, pe DN 17, în comuna Pojorâta, o bătrână în vârstă de 76 de ani, biciclistă, care era băută, a fost accidentată de o mașină după ce și-a schimbat direcția de mers fără a se asigura.
Conform anchetei poliției, Elisaveta F., în vârstă de 76 de ani, din Pojorâta, a virat stânga, de pe DN 17 spre DJ 175, fără a se asigura, moment în care a fost acroșată de un autoturism care venea din spatele său.
Conform primelor investigații medicale, femeia a scăpat cu leziuni ușoare. Bătrâna în vârstă de 76 de ani a fost verificată cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,21 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Al doilea accident s-a petrecut luni seară, în jurul orei 18.30, pe DJ 208, în comuna Hârtop.
Conform anchetei poliției, Vasile N., în vârstă de 32 de ani, din comuna Mălini, aflat la volanul unui autotractor cu remorcă, s-a angajat în depășirea unei biciclete conduse de localnicul Ioan B., în vârstă de 63 de ani, care, în momentul când remorca a ajuns în paralel cu el, s-a dezechilibrat și s-a lovit de aceasta, căzând pe carosabil.
Având în vedere cum s-a produs impactul se poate spune că bărbatul în vârstă de 63 de ani a avut mare noroc că a scăpat cu viață. Polițiștii nu au putut să-l verifice pe acesta cu etilotestul, însă la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge.



Recomandări

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile
S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile