În orice faptă care ne stă înainte, trebuie să punem voia Celui ce ne-a poruncit-o ca țel pentru noi și spre El să îndreptăm grija noastră, precum și Domnul spune despre Sine: M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine (Ioan 6, 38).
Căci, așa cum meșteșugurile necesare în viață, presupunând anumite scopuri specifice lor, către ele își îndreaptă activitățile particulare, tot așa, de vreme ce și lucrurile noastre au o limită și o regulă – să împlinească poruncile în chip bineplăcut lui Dumnezeu, nu putem izbândi cu exactitate în lucru altfel decât săvârșindu-l după voia Celui ce ne-a dat poruncile.
Iar săvârșirea lucrului cu atenție maximă după voia lui Dumnezeu, va fi cu putință dacă ne vom aminti că trebuie să intrăm în unire cu Dumnezeu. Creștinul orice lucrare, neînsemnată sau însemnată, trebuie să o pună de acord cu voia lui Dumnezeu și, în același timp, să-și păstreze gândul la Cel Care i-a poruncit să facă așa. Iar cel ce în vremea lucrului său încalcă exactitatea poruncii, acela în mod evident își amintește vag de Dumnezeu. De aceea, pomenind cuvintele Celui ce a zis: Au nu umplu Eu cerul și pământul (Ier. 23, 24) — și încă: Au doară Eu numai de aproape sunt Dumnezeu, iar de departe nu mai sunt Dumnezeu? (Ier. 23, 23) – trebuie să săvârșim fiecare lucru ca și cum l-am săvârși înaintea ochilor Domnului și fiecare gând să-l orânduim ca și cum Domnul l-ar supraveghea. În acest caz și frică neîncetată vom avea și dragoste vom simți.
De unde vin împrăștierea și gândurile? Și cum să le punem în ordine?
Împrăștierea vine din trândăvia minții, care nu se îndeletnicește cu ceea ce trebuie. Iar mintea rămâne în trândăvie și nepăsare din pricina necredinței cu privire la prezența lui Dumnezeu, Care cearcă inimile și rărunchii. Căci, dacă cineva crede acestea, acela, fără îndoială, face cele spuse: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin (Ps. 15, 8). Iar cine a atins acest lucru și pe cele asemenea lui, acela niciodată nu va îndrăzni și nu va avea vreme să gândească ceva ce nu tinde spre zidirea credinței chiar dacă ar părea ceva bun, ca să nu mai pomenim de ceva oprit și neplăcut lui Dumnezeu.
Cum să izbândim în neîmprăștiere?
Însușindu-ne convingerile alesului David, care a spus – o dată: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin (Ps. 15, 8) – și altă dată: Ochii mei sunt pururea spre Domnul că El va scoate din laț picioarele mele (Ps. 24, 15) – iar altă dată: Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru (Ps. 122, 2). Dacă înaintea oamenilor ne străduim să păstrăm cele văzute de oameni, mult mai mare este cel care este fără îndoială convins că Îi are ca martori – pe Dumnezeu, Care, precum este scris, cearcă inimile și rărunchii (Ps. 7, 9) – și pe Fiul lui Dumnezeu Cel Unul Născut, Care a împlinit făgăduința: Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Mt. 18, 20) – și pe Sfântul Duh, Care ne îndrumă, ne împarte darurile și lucrează în noi – și pe îngerul păzitor al fiecăruia dintre noi, după cele spuse de Domnul: Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri (Mt. 18, 10); acela își ia asupra sa cea mai însemnată și mai grea nevoință, ca buna sa credință să o facă bineplăcută Domnului; și astfel se întărește în el mai puternic și desăvârșit neîmprăștierea, mai ales dacă se străduiește să împlinească cele zise: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea (Ps. 33, 1), ca prin contemplarea neobosită și neîncetată a slavei lui Dumnezeu mintea nici să nu aibă timp de împrăștiere.
În sufletul treaz și vioi nu sărăcesc nici grijile plăcute lui Dumnezeu, nici gândurile bune
De ce se întâmplă faptul că în minte sărăcesc parcă gândurile bune și grijile plăcute lui Dumnezeu? Și cum să ne păzim de acest lucru? – Deoarece David spune: Istovitu-s-a sufletul meu de supărare (Ps. 118, 28), de aici se vede că se întâmplă aceasta din pricina istovirii sufletului și a nesimțirii. Căci în sufletul treaz și vioi nu sărăcesc nici grijile plăcute lui Dumnezeu, nici gândurile bune, ci, dimpotrivă, vede că el însuși nu este de ajuns pentru ele; deoarece, dacă ochiul trupesc nu este de ajuns pentru cercetarea câtorva zidiri dumnezeiești și nu se satură privindu-le o dată, ci chiar dacă ar privi neîncetat una și aceeași zidire, nu ar înceta să o privească, cu atât mai mult ochiul sufletesc, dacă este treaz și vioi, nu va fi de ajuns pentru contemplarea minunilor și judecăților lui Dumnezeu. Căci s-a spus: judecățile Tale adânc mare (Ps. 35, 6) – și în alt loc: Minunată este știința ta, mai presus de mine; este înaltă și n-o pot ajunge (Ps. 138, 6) – și multe asemenea lor. Iar dacă sărăcește în suflet gândul cel bun, este clar că sărăcește în el și iluminarea, nu din pricina sărăcirii Celui ce iluminează, ci din pricina istovirii a ceea ce trebuie să fie iluminat.
Să nu încetezi să te rogi
Fericit este sufletul care ziua și noaptea nu are altă grijă decât numai grija ca în ziua cea mare, în care toată făptura va sta înaintea Judecătorului să dea socoteală pentru faptele sale, să răspundă și el fără greutate pentru viața sa. Cine are înaintea ochilor săi această zi și cugetă totdeauna la îndreptățirea sa ce va avea loc la judecata cea nemitarnică, acela fie nu va greși deloc, fie va greși foarte puțin; fiindcă noi greșim din pricina lipsei în noi a fricii de Dumnezeu. Iar celui în care este pecetluită clar așteptarea zilei celei înfricoșătoare, frica ce sălășluiește în el nu-i dă vreme să cadă în păcate sau în cugetări nechibzuite. Așadar, să-L pomenești pe Dumnezeu, să ai în inimă frica de Dumnezeu și să-i chemi pe toți la rugăciune ca ajutoare și părtași, căci mare este ajutorul din partea celor care Îl pot îndupleca pe Dumnezeu. Și să nu încetezi să faci acest lucru. Căci rugăciunea lor îți va fi ție și atât timp cât vei trăi pe pământ ajutor bun în viața aceasta și când vei pleca de aici îți va sluji ca însoțitor în veacul viitor. Dar, așa cum grija pentru viitorul răspuns este un lucru bun, așa lașitatea și deznădejdea aparțin lucrurilor pierzătoare de suflet. Nădăjduiește în bunătatea lui Dumnezeu și așteaptă de la Dumnezeu apărare, știind că, dacă te vei adresa Lui așa cum trebuie, cu sinceritate, El nu numai că nu te va respinge, ci atât timp cât vei rosti cuvintele rugăciunii, Îți va spune: Eu sunt aici!
(extrase din Sf. Vasile cel Mare – Despre rugăciune și Trezvie în învățăturile Sfinților Părinți)
