TOATĂ PUTEREA SOVIETELOR!

Era cât pe ce să nu bag de seamă că a mai trecut un 7 noiembrie, și încă unul cât se poate de măreț-aniversar – 100 de ani de la „Marea Revoluție din Octombrie”! Aniversare sau comemorare? Cum am avut plăcerea să prind și „entuziastele defilări ale oamenilor muncii” de 7 noiembrie, când părinții noștri, încolonați, erau obligați să tăbârcească tablourile Anei Pauker și ale lui Dej (românașii ce „au băgat spaima-n burgheji”), împlinirea unui veac de la evenimentul de răscruce, aducător de „вся власть советам!” („toată puterea sovietelor!”) nu părea să fie pândit în vecii vecilor de primejdia căderii în uitare. Situația de azi o rezumă istoricul Ivan Kurilla, în ziarul „Vedemosti”: „Țara care își extrăgea altădată însăși existența din Revoluția din Octombrie tratează acum centenarul său printr-o tăcere asurzitoare”. Și dacă Rusia așterne batista pe țambal, cu atât mai îndreptățită este tăcerea și reținerea restului lumii, excedată de spectacolul propagandistic lozincard și monocord vehiculat până la sastisire atâta amar de decenii. Putin s-a aflat într-o situație delicată: nici nu putea să ignore astfel de semnificativă aniversare (declara zilele trecute că „Revoluția este parte integrantă și complexă a istoriei noastre, care trebuie să fie tratată obiectiv și cu respect”), și nici să-i dea proporțiile așteptate de nostalgicii leniniști. Cum, în martie, vin alegerile prezidențiale, cu (desigur) o nouă candidatură Putin, iar noul țar detestă și sancționează orice tentativă contestatară, mai ales ieșirile în stradă, nu prea dădea bine omagierea loviturii de stat de acum un veac ce a culminat tocmai cu un astfel de spectacol al forței mulțimii dezlănțuite. Nu-i momentul pentru astfel de sugestii! Deși în 1917, abia acum aflăm amănunte, totul n-a fost decât o punere în scenă realizată de cineastul Eisenstein. La trei ani de la preluarea puterii, Lenin, devenit președinte al Comisarilor Poporului, a inițiat și organizat un montaj teatral-cinematografic mamut, cu participarea a 6000 de figuranți puși nu să recreeze, ci pur și simplu să creeze scenele asaltului Palatului de iarnă de către Gărzile Roșii – asalt care, spun istoricii, n-a avut loc niciodată. Cadrelor filmate atunci li s-a conferit valoare de document, iar fotografii ale figuranților au intrat ilicit în istorie drept imagini ale unor revoluționari autentici. De ochii lumii, Putin a instituit un „Comitet pentru Centenarul Revoluției din Octombrie”, populat inclusiv cu critici ai puterii, miniștri, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe – dar fără vreun membru al Partidului Comunist ori vreun monarhist. Manifestările programate au fost relativ modeste, cu rezonanță minoră (de altfel, sondajele spun că 58% din populația Federației Ruse nu știe nimic despre aniversare), iar Putin nu s-a grăbit să participe. Etichetarea ca lovitură de stat, care în opinia noastră ar putea fi eventual justificată doar de la un moment încolo, adică de la eliminarea unui lider (Kerenski) de către altul (Lenin), precum și punerea în circulație a unor noi documente revelatoare au mai potolit din bătrâneștile entuziasme: în fapt, s-a dovedit că preluarea puterii s-a făcut fără eroisme și fără nici o violență, pe fondul nemulțumirii generale, al sărăciei și războiului, dar și facilitată de lașitatea guvernanților („Statul Major a fost ocupat ca la schimbarea spectatorilor la cinema: unii au intrat și au luat loc, iar cei ce se găseau acolo s-au ridicat și au plecat…”). Modificarea etichetării din revoluție rusă în lovitură de stat, susținută, între alții, de Natalia Mujennikova, de la Centrul Cultural Rus, se întemeiază pe argumente totuși discutabile, ce pot fi aplicate în cazul mai tuturor mișcărilor protestatare taxate istoricește ca revoluții, inclusiv 1789 (Franța) ori 1848 (mai toată Europa). Ciudat: deși România a fost singura țară din „toamna națiunilor” în care s-au desfășurat confruntări violente și sângeroase (principalul argument în definirea revoluției), tocmai României i se contestă, de către autori autohtoni, parcursul revoluționar: până și în Cehia ar fi fost revoluție, fie ea și de catifea, dar la noi, cu peste 1000 de morți, doar banală lovitură de stat! Pe de altă parte, este greu de admis că Rusia, țară în care proletariatul totaliza 2,5% din populație (în Anglia aceleiași epoci: 40%) ar fi îndeplinit condițiile izbucnirii unei revoluții proletare. Aici s-a și produs despărțirea flagrantă a lui Lenin de Marx: primul spunea că „veriga cea mai slabă” a capitalismului deține adevăratul potențial exploziv, în vreme ce Marx susținea că revoluția izbucnește mai întâi în țările dezvoltate. Să-i lăsăm pe „marii dascăli” să-și continue cearta la împlinirea unui veac de la Revoluția Rusă. Care, oricum ar fi categorisită, a adus omenirii mai multă jale decât toate revoluțiile veacurilor la un loc.