Liga a II-a

Toată lumea așteaptă Comitetul Executiv din 6 iulie



Chiar dacă au mai rămas doar 16 zile până la startul ediției de campionat 2013-2014, lucrurile sunt departe de a fi clarificate la nivelul Ligii I. Nu s-a efectuat nici măcar tragerea la sorți, o necunoscută fiind și numărul echipelor care vor evolua în viitorul sezon în primul eșalon al fotbalului românesc.
Cu probleme similare se confruntă însă și oficialii formațiilor care activează în Ligile a II-a și a III-a.
„La sfârșitul acestei săptămâni, pe 6 iulie, va avea loc o întrunire a Comitetului Executiv al FRF și probabil atunci se vor lămuri multe dintre aceste necunoscute. Referitor la eșalonul secund, pe piață au început să circule două variante. Dacă întrecerea va fi structurată în două serii a câte 14 formații, competiția ar urma să înceapă tocmai pe 7 septembrie. Dacă însă Liga a II-a va fi alcătuită din două serii a câte 16 formații, atunci prima etapă ar urma să se dispute pe 17 august”, a precizat Bogdan Tudoreanu, tehnicianul Rapidului Suceava.



Recomandări