TOAMNA

Am în curte câteva tufe de flori popular denumite „crini de baltă”: au început să-și ițească trompetele albe și gingașe. Frumoase în felul lor, triste prin semnificație: vestesc toamna. Niciodată nu m-a bucurat sosirea acestui anotimp, altfel considerat mirific prin belșugul roadelor. ”Toamna ce trece, iarna ce vine, și n-am palton!”…- cântă Mărgineanu, un interpret care, dac-ar ști să păstreze măsura, s-ar număra printre puținii merituoși ce izbutesc să pună în valoare singura nouă creație folclorică viabilă, datorată contribuției mahalalei orășenești. Fără perdea, licențioasă chiar, dar sinceră, ironică, poznașă prin cultivarea hazului de necaz.
Paltonul ca paltonul, dar ce ne-om face cu factura la gaze, cu gigacaloria care se umflă ca-n poveste (crește într-un an cât alte prețuri în șapte!), cu înzăpezirile ce ne prind totdeauna nepregătiți, cu posomorala nopților prea lungi, cu mâzga trotuarelor, cu trenurile înțepenite, cu ascuțirea reumatismelor la șuieratul rău prevestitor al viscolului subțire?
Doar pe copii îi mai poate bucura pogorârea iernii mioritice: or să se bată cu bulgări de nea și or să inventeze derdelușuri, convinși că omătul s-așterne doar pentru zbenguială și clinchet de clopoței. Vârstnicii, prinși în competiția murăturilor și-n alinierea borcanelor, privesc mai degrabă cu teamă instalarea anotimpului alb, care, înainte de orice, înseamnă atac la portofele (ca să nu zic carduri) și sumedenie de griji, peste vară, uitate.
Românii bejeniți se-ntorc pentru două-trei săptămâni de pe meleagurile mai calde, unde fost-au fugăriți de aceleași pricini ce i-au trimis spre alte zări și pe vechii indieni: „Țara în care nu găsește cineva cinstire, bucurie sau rude, nici nu dobândește vreo învățătură, trebuie părăsită” („Cānakya”).
Cinstirea pe care ne-o auto-acordăm e răs-știută: sunt la mare trecere imprecațiile la adresa propriului popor și a țării strămoșilor, conduită vestejită încă de înțelepții altor milenii. (Euripide: „Eu, unul, nu socotesc că judecă bine acela care, disprețuind pământul său strămoșesc, laudă altă țară și-i plac obiceiurile ei”.)
Rubedeniile, rămase acasă să îngrijească de copiii altora, țin loc de tată și mamă cum pot, cât se pricep, cât le îngăduie firea și punga. Așteaptă întoarcerea bejeniților tot așa cum, la 1907, era așteptat vestitorul bucuriei, călare pe-un cal alb precum Făt-frumos. Cât despre învățătură cum bine se vede, începe tot mai mult să fie legată de gard…
Constatând că numărul cititorilor pe internet ai acestei rubrici s-a înjumătățit în august, înclin să cred că-i vorba de concedii în general, dar mai ales despre plecații departe, întorși acum în vacanțe românești și rămași fără computerul lăsat prin cele Spanii și Italii. Este una dintre puținele legături statornice și stabile ce le păstrează cu țara și-i încurajator să vezi că, dincolo de grijile și rigorile la care-i obligă noile realități, mai aspre și, în același timp, mai generoase, rămân interesați de cele ce se petrec pe meleagurile unde s-au născut.
Oricât belșug, trudnic și, uneori, iluzoriu, au descoperit în lumea largă, baștina lor rămâne România și, în subconștient, confirmă observația lui Goethe (din „Faust”): „Noi ne gândim la ceea ce am părăsit; ceea ce eram obișnuiți rămâne un paradis”. N-a fost pentru nici unul România chiar gură de rai, dar rămâne țara lor, singurul loc în care și tufa de iasomie, și firul de pelin poartă-n mireasmă răsuflarea strămoșilor.
În ultima scrisoare pe care ne-a trimis-o din Canada (1958), bunicul Haralambie Iacoban, plecat din Comăneștii Bucovinei în 1912, relata că, împrumutând o placă de patefon cu cântecele Mariei Tănase, a plâns copilărește și tot a ascultat-o până s-a zgâriat de tot – punându-l în dificultate pe „vecinul” român din Saskatchewan (sute de mile între ei!), care i-a cerut să facă ce-o ști, dar să-i găsească altă placă în loc. De unde?…
Dar, la urma urmei, om duce și gerurile și necazurile cotidiene; ceea ce mâhnește și îngrijorează cu adevărat este eterna iarnă a neînțelegerilor noastre. O deplângea, într-o scrisoare, și Eminescu: „Înțeleg prin ierni schimbarea răutăcioasă a semenilor noștri (…) cunosc moravurile politice de la noi!”
Și vin alegerile…