Pasionații de film care nu au putut ajunge la Gura Humorului în această toamnă, la cea de-a 30-a ediție a festivalului „Toamnă la Voroneț”, au șansa să mai urmărească și astăzi o parte din filmele premiate la Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie desfășurat în perioada 2-5 septembrie 2010, în inima Bucovinei.
Ieri, între orele 16.00 -19.00, la Centrul pentru Activități Recreative și Inovare Ocupațională din strada J. L. Calderon nr. 39, București, a avut loc deschiderea oficială a manifestării în cadrul căreia Elvira Romaniuc, directorul festivalului, a făcut o scurtă prezentare a Festivalului “Toamnă la Voroneț”, după care au urmat proiecții de diaporame și proiecții de filme premiate.
Astăzi, de la ora 16,00 continuăprezentarea lucrările premiate la Festivalul „Toamnă la Voroneț”, secțiunile film documentar, film studențesc, film turistic, diaporamă și fotografie, și înmânarea premiilor.
Invitați onorifici la gala din această săptămână de la București sunt:Geo Saizescu– prof. univ. dr. Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte Vizuale,Călin Căliman– critic de film, ziarist, Universitatea Hyperion, Alecu Croitoru– regizor, scenarist, Universitatea Hyperion, Mircea Bunescu– lector univ. dr. Universitatea Media,Diana Deleanu– regizoare, producătoare, scenari,Dana Duma– critic film, Universitatea Hyperion, Laurențiu Damian– regizor, scenarist, prof. univ. dr. UNATC, președintele juriului.
Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 2 și de Primăria orașului Gura Humorului, în colaborare cu Institutul European de Cultură pentru Comunicare, Cunoaștere și Educare prin Imagine, Asociația Națională a Cinecluburilor, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, cu sprijinul Elvirei Romaniuc, director al festivalului.






