Toamnă gri

Nu-i adevărat că-n cupele europene n-ar exista echipe slabe! Așa cum arată Lugano acum, ar duce-o greu și-n Liga a II-a românească! Joi, FCSB a avut o primă repriză de coșmar, a-ncasat un gol de grădiniță și aveai senzația că steliștii abia atunci s-au cunoscut, pe știrbul și puhavul gazon elvețian. Port urmele unei mai vechi spaime de echipele elvețiene de pe vremea când transmiteam la radio, în urmă cu jumătate de veac, de la Zürich, meciul Elveția-România, disputat în preliminariile europene: ai noștri, cu Dobrin, Lucescu și Nunweillwerii în echipă, au încasat 7 (șapte!) goluri. Fotbalul din Țara Cantoanelor ne-a mai umilit cu 1-4, la București și-n preliminariile Mondialului din 1994. Din 1967 încoace, niciodată nu le-am marcat elvețienilor mai mult de 1-2 goluri, în vreme ce ei izbuteau să facă golaveraj cu Naționala României!
Echipele noastre de club au și ele pe suflet amintiri vineții de pe urma contuziilor elvețiene. Cu toate astea, Steaua a luat mult prea în ușor confruntarea cu Lugano, fiind necesară o întreagă repriză întru dezmeticire. Și nu răsfățatele vedete au determinat resurecția, ci un puști, Man, care a făcut îndelungată și nemeritată tușă după venirea de la Arad. Șansa lui au fost indisponibilitățile ivite în alcătuirea echipei, altfel se-ntorcea și el umilit de unde a plecat. Ceea ce așază sub semnul întrebării modalitatea integrării, utilizării și punerii în valoare, la FCSB, a talentelor adunate cu râvnă de Göbsek din toată țara și din toate colțurile lumii. Golubovici, golgheterul jucătorilor străini, n-a făcut doi bani la FCSB. Golovca s-a stins imediat ce a ajuns în Capitală. Alibec a ajuns umbra lui Alibec de la Astra (aici, poate, s-ar cuveni să-i cer scuze lui Daum: totuși, are ochi, se pare că nu degeaba l-a „sărit” mereu din lotul Naționalei!). Nu mai înșir alte (multe!) nume de „meteori” cărora Steaua le-a oferit nu confirmarea, ci dimpotrivă, i-a împins către periferia fotbalului; unii au izbutit cu greu să-și mențină poziția într-un acceptabil box-office al refuzaților, alții pur și simplu s-au stins, dar și mai semnificative par cazurile în care jucători plecați cu sictir de la Steaua au devenit… stele pe alte meridiane.
Dayro Moreno de pildă, columbianul de care Becali nu știa cum să mai scape prin 2010, este acum faimos în America de Sud, și-i cel mai prețuit fotbalist în țara lui, unde a marcat 3 goluri la Națională și 23 la echipa de club, Atletico… Poate și desele schimbări de antrenor la Steaua, nutrite din înalta prețuire acordată clipei și prea puțină continuității, trudei de durată, răbdării, construcției în timp, determină îndoielnica gestionare a valorilor certe tezaurizate la un moment dat și, apoi, suspect de repede abandonate. Sau, într-adevăr, traversăm un moment cumplit de secetos în care, din varii motive, fotbalul românesc nu mai produce talente. Orice ai face (și câte ar fi de făcut!), de unde nu-i, nu-i!
Cum am putea interpreta succesele antrenorilor români plecați „afară” după ani și ani în care, acasă, n-au izbutit mare lucru? După cum consemnează presa, Bölöni, cu echipă abia promovată din „B”, este în clasamentul Belgiei, cu Antwerp, peste campioana Anderlecht, peste Genk și Gent. Tot în Belgia, Rednic, după ce a salvat miraculos Muscron de la retrogradare, se află la un singur punct de locul 2 și-i și el cu echipa peste Anderlecht. Răzvan Lucescu, la PAOK, a primit un singur gol în cinci etape și are mai multe puncte decât campioana Olympiakos. Reghecampf este pe locul I cu Al Wahda. Olăroiu, cu Al Ahli, are același punctaj ca și liderul. Nu mai vorbesc despre Șumudică (autor al unor performanțe remarcabile și-n țară) care, cu Kayserspor, are cinci meciuri consecutive fără înfrângere și-i la egalitate cu Fenerbache, echipă doldora de vedete (Van Persie, Soldado, Isla, Giuliano, Valbuena ș.a.). Antrenori, deci, am avea. Ne lipsește, însă, esențialul: fondul de tinere valori capabile să se exprime la nivelul pretențiilor fotbalului modern. Ne-ar mai lipsi, apoi, cluburile puternice, stabilitatea financiară (nu numai) a ligilor inferioare, o Federație realmente profesionistă, și… public în tribune. Tiago Lopes, transferat în Turcia, cere imperativ: „Aduceți spectatori și plătiți salariile!” Despre plata lefurilor, cât se poate de în firea lucrurilor, nici n-ar trebui să se discute, dar despre tribunele goale, da: publicul nu poate fi adus cu anasâna, precum „masele entuziaste de oameni ai muncii” la defilările de la 23 august. Aici e cu dus-întors: dacă spectacolul fotbalistic merită, vine și publicul. Dacă nu, nu.