Organizația Județeană Suceava a Tineretului Național Liberal a premiat la sfârșitul săptămânii trecute participanții la concursul de eseuri intitulat „Proiectului Național TNL de reformă morală a clasei politice românești și de condamnare a sistemului comunist”. Lansat pe data de 14 aprilie 2006, proiectul a presupus atât organizarea unor dezbateri cu tema „Etapele instaurării comunismului în România”, „Caracteristicile rezistenței anticomuniste în România”, „Jurnalul lui Vasile Motrescu, luptător anticomunist bucovinean”, „Metode de tortură în închisorile comuniste”, cât și lansarea unui concurs de eseuri cu tema „Ce înseamnă comunismul pentru mine?”. În ceea ce privește concursul, la acesta au participat peste 150 de elevi și studenți care au realizat eseuri pe tema propusă. Președintele TNL Suceava, Silviu Camilar, a declarat că după analizarea eseurilor, locul I a fost câștigat de către Bogdan Prelipcean, elev în clasa a – XII-a la Colegiul Tehnic Rădăuți, locul II de către Tiberiu Paul Paustovanu, masterand al Facultății de Istorie, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, iar locul III de către Arina Loghin, elevă a Colegiului Național „Nicu Gane”, Fălticeni, cei trei câștigători primind diplome și câte 300, 200, respectiv 100 lei RON din partea tinerilor liberali suceveni. Camilar a mai precizat că toate cele 150 eseuri realizate vor fi transmise către juriul național al proiectului, pentru a putea intra în competiție cu eseurile din celelalte județe, premiul I național fiind de 1500 euro și o excursie de 10 zile în Germania. Pe de altă parte, liderul tinerilor liberali suceveni a ținut să precizeze că în luna septembrie, organizația pe care o conduce intenționează să organizeze evenimentul de încheiere pentru județul Suceava al „Proiectului național de reformă morală a clasei politice românești”. „Acest eveniment va presupune o deplasare a unui număr de 20-30 tineri care au realizat eseuri, la Sighetul Marmației, pentru vizitarea muzeului din cadrul Memorialului Sighet. Situat în fosta închisoare politică de la Sighet, acolo unde și-au găsit sfârșitul numeroase personalități ale PNL, muzeul conține „mărturii” pe care tinerii pasionați de studierea acestei din istoria României ar trebui să le vadă”, spune Silviu Camilar.





