Liga I

Titlul se joacă până în ultima clipă

Formația Steaua a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), echipa FC Brașov, într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru Steaua au marcat Martinovici ’14 și Rusescu ’18 (penalti), iar pentru FC Brașov a înscris Moutinho ’47.
0-1: Martinovici a deschis scorul după ce a marcat cu capul din șase metri în urma unui corner al lui Bourceanu
0-2: Raul Rusescu a transformat o lovitură de la 11 metri acordată în urma unui fault al lui Cristi Munteanu chiar asupra atacantului stelist
1-2: Moutinho a redus din diferență, marcând cu un șut plasat după o gafă a lui Iliev
La meci au asistat 7.000 de spectatori, din care 400 de fani ai Stelei.
Antrenorul Mihai Stoichiță a declarat, duminică seară, că jucătorii echipei Steaua și-au făcut singuri greu meciul cu FC Brașov, apreciind că formația sa a suferit în repriza a doua.
„A fost un meci spectaculos, cu multe faze de poartă, pe care ni l-am făcut singuri greu, într-un moment în care controlam autoritar jocul. Am suferit în partea a doua și mi-aș fi dorit mai multă prospețime în vederea jocului cu Dinamo. Brașovul m-a surprins cum și-a apărat șansele, au o organizare foarte bună și practică un joc extrem de inteligent. Am rămas surprins de gazon, a dat iuțenie jocului și ne-a oferit posibilitatea să facem spectacol. Le-am arătat meciul Brașov cu Dinamo, să vadă ce se poate întâmpla, dar nu și pe cel cu Rapid. Nu mă gândesc la titlu, ce va fi, va fi, că-l visez este cu totul altceva”, a declarat Stoichiță, care a spus că este supărat că Nikolici va fi suspendat la meciul cu Dinamo.
Rezultate înregistrate în partidele disputate în etapa a XXXII-a a Ligii I:
CFR Cluj – Voința Sibiu 2-1
Oțelul Galați – Universitatea Cluj 2-0
Dinamo – CS Mioveni 4-1
Petrolul – Gaz Metan Mediaș 4-0
Concordia Chiajna -FCM Târgu Mureș 4-1
Rapid – Pandurii 2-2
FC Vaslui – Sportul 1-0
FC Brașov – Steaua 1-2
Aseară s-a mai jucat meciul Ceahlăul – Astra.
Clasament:
1. FC Vaslui 32 20 4 8 55-28 64 puncte
2. CFR Cluj 31 19 7 5 54-28 64
3. Steaua București 32 18 8 6 43-23 62
4. Dinamo București 32 17 8 7 52-29 59
5. Rapid București 32 16 10 6 51-29 58
6. Oțelul Galați 32 15 7 10 33-26 52
7. Universitatea Cluj 31 10 14 7 41-32 44
8. Pandurii Târgu Jiu 32 11 11 10 45-37 44
9. Concordia Chiajna 32 12 6 14 39-50 42
10. Petrolul Ploiești 32 10 9 13 42-41 39
11. FC Brașov 32 11 6 15 33-32 39
12. Ceahlăul Piatra Neamț 31 10 9 12 30-40 39
13. Astra Ploiești 31 10 8 13 33-34 38
14. Gaz Metan Mediaș 32 10 8 14 38-52 38
15. FCM Târgu Mureș 32 7 11 14 29-42 32
16. Voința Sibiu 32 7 8 17 20-41 29
17. Sportul Studențesc 31 5 12 14 30-52 27
18. CS Mioveni 32 2 6 24 19-68 12.

Recomandări

Luni se deschide licitația locurilor de parcare nominale pentru locatari de pe încă 10 străzi din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor