Deja este un fapt obișnuit să îl vezi și mai ales să îl auzi pe domnul George Becali vorbind despre echipa domniei sale printre pupăturile (nu spun unde!) cu care, indiferent de context, îl mângâie banda de lingăi de la Digi Sport. După atâția ani în care până și atunci când îi înjura pe așa-zișii „moderatori”, aceștia își catifelează și mai tare buzele, etapă de etapă, am ajuns să știm aproape pe dinafară ce urmează să debiteze băieții din studio și ce răspunsuri de mare adâncime urmează să primească la întrebările lor catifelate. De pildă, o victorie scremută împotriva vreunui Petrolul sau Voluntari este apreciată de distinsul patron drept o dovadă că alta mai bună nu-i pe tot plaiul mioritic (aici, în context, chiar n-ai cum să-i zici altfel!), iar autorii performanței, de la Tănase, Coman, Alibec, Șut, Chichires (cuuummm?, nu-l cheamă așa!?) și până la toți ceilalți foști, actuali și, desigur, viitori fecesebiști până la moarte, sunt cei mai cei din câți au călcat pe toloacele patriei, comparabili, în funcție de starea de spirit a patronului și de epoca în care are loc istorica demonstrație de forță, cu Zidane, Messi, Ronaldo, Yamal și M’Bappe. Iar dacă, Doamne ferește!, lucrurile stau nițeluș invers, atunci toți cei care cu o etapă în urmă erau Messi, Ronaldo și etc. devin acum niște derbedei, nesimțiți, hahalere, care nu se gândesc decât la bombe sexy, cluburi de fițe și mașini tot așa, care urmează să fie puși pe liber sau „vânduți” pe 1 leu. Oscilațiile în atitudine și aprecieri ale domnului patron Becali la nivel de echipă sunt încă mai ciudate: azi echipa este pe val și nimic nu o mai poate opri din drumul spre titlu, iar în paralel și din posibilă adjudecare a trofeului european, mâine echipa urmează să fie vândută tot pe 1 leu, iar domnul Becali să se retragă din fotbal, rămânând să se ocupe doar de slujbe și cântări bisericești. Înainte de debutul în 2026, Becali și FCSB erau ca și câștigători ai titlului. După ce Argeșul i-a bătut, juma’ de lot e de vânzare, iar Becali e gata să se lase definitiv de fotbal. Doamne ajută!


