Titlu reluat: Cine dă cu piatra?

Isprăvile amoroase din „Iașii marilor iubiri” fac deliciul presei: continuă să apară ironii, poezele, pamflete – ceea ce, la urma urmei, are justificare și ține de un anume firesc. Dacă Nichita era prins cu niscaiva milioane sfeterisite, totul era în regulă: a intrat în rând cu lumea, fură, nimic senzațional. Dar așa, ce suculent subiect! Nu-l ocolește un personaj din postata televiziunilor, care, cum deschide gura, cum trântește mârlănie după bădărănie, dă sentințe, pune ordine în societate, anatemizează, acuză, disculpă, amestecându-se neinvitat în dispute ce ar pretinde opinentului barem minimă seriozitate, dacă nu și un strop de înțelepciune. Lumea l-a cam luat prea mult în seamă pe neonorabilul Lucian Mândruță, începând de pe vremea în care lumina destinul nației transmițând, în direct, „profețiile despre trecut” ale lui Brucan. Colega lui de studiou, Esca, încerca să-i scuze modesta prestație din platou cu motivația „Mândruță se bâlbâie din cauză că are cinci fraze în minte, se bâlbâie că vrea să spună repede și următoarea, și următoarele.” Mă-ncearcă bănuiala că orice televizionist care se respectă are-n cap ceva mai multe fraze decât pe cea care o debitează, dar „bâlbâică” n-a fost poreclit decât Mândruță…
Admițând că-l copleșește sumedenia de idei ce rostirea nu poate să le mai cuprindă, să-ncercăm a vedea cam care-s. Iată-le: poporul române este „primitiv, înapoiat, pupător de moaște, naționalist”, Biserica e-o calamitate, homosexualii trebuiesc sprijiniți și încurajați, a înșela, în căsnicie, „e o nevoie, nu o plăcere”, regalitatea e compromisă, clasa politică e-o adunătură de bandiți și de ratați – ș.a.m.d. Culmea-i că, ici-colo, are și dreptate, numai că maniera în care-și formulează sentințele îl scoate de la prima propoziție în afara oricărei dispute civilizate de idei. Iată, de pildă, cum s-a găsit să pună la punct (în direct!) activistele Asociației de protecție a animalelor „Vier Photen”: „Doamnelor care vă pupați cu maidanezii în bot, doamnelor fără soț, sex și minte”. Dacă nu ești de aceeași părere cu Mândruță, clar, n-ai soț (?), n-ai sex, n-ai minte! (Bine i-a zis-o, la Pro Tv, Monica Pop: „Sunteți un mitocan, ăsta e caracterul Dvs., v-ați făcut de râs în fața mea și a întregii țări.”)
Vă veți întreba, pe bună dreptate, ce mi-a venit de-l probozesc pe Mândruță? Iată motivul, formulat într-un demers public de deputatul independent Blăjuț: „Unii ziariști din București, precum Lucian Mândruță, nu ezită să-i considere ridicoli pe ieșeni pentru că l-au ales primar de mai multe ori pe Gh. Nichita.” Oare să fi fost mai puțin ridicoli locuitorii luminatei Capitale, care au adus în fotoliul de primar exemplare precum Halaicu, Lis, Vanghelie? Am mari îndoieli, cu atât mai mult cu cât, oriunde și oricând, astfel de calificative „la grămadă” sunt jignitoare și absolut inacceptabile. Nu ne atingem de fondul chestiunii, departe de noi gândul de a lua apărarea cuiva – cine a greșit, să plătească. Întrebarea-i alta: cine ridică piatra?
Pe internet circulă două fotografii aproape identice, ai zice că înfățișează aceeași jună blondă cu vârsta lui Hristos, numai că una-i amanta lui Nichita, cealaltă, amanta lui Mândruță. Și unul, și celălalt au aceleași gusturi: amândouă au 33 de ani (bucureșteanca îi împlinea când paparazzi-i au surprins-o drăgălindu-se cu Mândruță în mașina scoasă „în decor”), amândouă au aceeași siluetă, foarte lesne le confunzi. Care-i, însă, marea deosebire între cele două povești de amor? Mândruță era, în momentul flagrantului foto, căsătorit, cu doi copii. Măritată și juna. Nichita este divorțat, amica, liberă și ea: nu-i vorba de simplă gagicăreală puștească, primarul voia să se recăsătorească, a cerut-o de nevastă (ea singură declară că l-a refuzat, dar plângerea și-a retras-o)… Explicabilă încercarea lui Nichita de a afla cine-i „concurentul” din Anglia, „dacă-i însurat, dacă nu-i însurat…” Cum a înțeles să obțină respectivele informații e altceva – va decide și, eventual, sancționa, Justiția. De aici și până a arunca un oprobriu colectiv asupra unui oraș precum Iașiul, cale lungă! Închei – culmea culmilor! – citând dintr-un panseu al lui Mândruță, probabil, autocritic: „Niciodată n-am trăit un moment ca ăsta în presă, în care adevărul nu mai contează și fiecare frază, fiecare știre, fiecare comentariu au funcția exactă de manipulare și pervertire a realității.”
Păi, nu?