Țara Miței Baston, a Chirițelor de la Iași sau din provincie, a Vetei și Ziței. Țara țoapelor ajunse și a pițipoancelor cu ifos. Am ales pentru însemnările mele de azi exclusiv reliefuri de onomastică feminină pentru că vara e feminină, căldura e feminină, până și ploile și furtunile care ne sorcovesc zilnic acoperișurile caselor sunt feminine. Pentru a nu mai vorbi de presa care toacă din zori și până în noapte niște nume, cam aceleași, care devin melodie și folclor, un fel de „La poartă la Scârța-Pârța”. Ridzi dimineața, Ridzi la prânz, Ridzi seara, Ridzi în edițiile reluate de la trei noaptea. Ridzi pe televizor, la radio și în jurnalele tăvălite prin cerneluri. Zicând de o mie de ori pe zi Ridzi, nu mai știi dacă n-ai zis cumva Piți. Sau Miți. Sau Tiți. În consecință Miți-Ridzi-Piți-Tiți – totuna. Nu cumva rețeta învățată atât de bine de menajera politică a Elenei Băsescu – am numit-o pe Monica Ridzi, azi încă șef peste un minister inutil – către asta duce?
Nu mai știu, ca în bancul acela de la Radio Erevan, cu bicicleta lui Ivan pe care a primit-o cadou sau i-a fost luată, dacă ministresa a furat (pentru ea sau pentru acolita și ocrotitoarea sa) sau a fost furată! Nu mai știu, cu atâtea sonorități onomastice repetate dacă e vorba de Ridzi sau se Piți. Poate că e Piți, și atunci ce aveți cu Ridzi? Ridzi, Miți, Piți, Tiți.
Plouă, e vară, unii au plecat în concediu de odihnă, alții au plecat în concediu fără plată, cei mai mulți au plecat și pleacă în bejenia nesfârșită a concedierii. Zilnic, 800 de inși intră în România în șomaj. Zilnic, România pierde 59 de milioane de euro (sau se împrumută cu suma asta, parcă așa zicea un finanțist). Zilnic, Guvernul se pozează și zâmbește la televizor încurajându-ne. Doi tineri stânjeniți reprezintă victoria inițiativei „Prima Casă”. În spate nașii politici : Emil Boc, vesel foc, Gheorghe Pogea, ca icoana generoasă a lui Nastratin Hogea. Aflăm că de fapt casa care, nu-i așa, „relansează industria construcțiilor” e de fapt un apartament de două odăi făcut în Colentina în vremea lui Ceaușescu. Să mori de râs, nu alta!
În rest Ridzi-Pidzi-Tidzi-Midzi, toate cu „dz”. Partidele, mai ales PD-L, au cheltuit sume enorme pentru europarlamentare. S-au făcut și aici socoteli și statistici: cât a costat un vot la PD-L, cât a costat un vot la PSD, cât a costat un vot la PNL. Cel mai scump vot plătit a fost, după socoteli îndelungi, tot al partidului domnului Băsescu. De unde or fi având oamenii ăștia cinstiți, corecți până la aripa imaculată a îngerilor, atâtea camioane de bănet?
Televiziunile toacă Ridzi, Ridzi, Ridzi, Ridzi. „Ministresa a furat, dar nu pentru ea ci pentru…”, zice un alt analist și arată în sus cu un gest încărcat de semnificații. Cine-o fi sus? Sus e bunul Dumnezeu, dar poate s-a cocoțat și vreun diavol pământesc. Prin repetițiile Ridzi-Ridzi, se aude și se înțelege Piți și Miți. Cine a furat? Ridzi sau Piți? Cred că Piți. Băsescu lungește verdictul și, constată unii, tace nepermis. Ba tace permis. Cine i-a permis? El își permite să tacă. De ce? Pentru ca să nu se mai știe în final dacă e vorba de Ridzi, acolita lui, sau de Miți sau Piți. Sigur, cu certitudine, este vorba de Piți. Ce-a făcut Piți? Păi a făcut rău de tot. I-a furat banii din poșetă în tramvai doamnei Ridzi, tânără, neajutorată și fără experiență, ministresă în plină afirmare. Și nici măcar nu erau banii ei. Erau banii noștri, ai fraierilor de profesie. Ce rușine! Arestați-o pe Pidzi.
