Extravaganță

Țiriacii fac două nunți

După ce au zis „Da” în fața ofițerului de stare civilă, Ion Ion și Maria Țiriac intenționează să facă același lucru și în fața lui Dumnezeu. Că doar, deh!, după „Cununia anului” nu poate urma altceva decât „Nunta anului”…
Numai că la Țiriaci această nuntă a anului va veni în dublu exemplar. Nu de alta, dar așa se cuvine. Deși cununia religioasă nu a fost încă stabilită, tatăl Mariei a divulgat faptul că vor avea loc nu una, ci două nunți. „Văd că se poartă acuma ieșirile pe la Las Vegas, pe la Monte Carlo. Probabil că vor face o nuntă și aici, pentru că au mulți prieteni și el, și ea”, a declarat Ion Marinescu pentru cotidianul Ziarul.
Au existat însă speculații conform cărora cei doi au realizat deja cununia religioasă, tot în Vinerea Mare, la restaurantul unde a avut loc petrecerea organizată în cinstea căsătoriei civile. Numai că oficierea căsătoriilor în Postul Paștelui este interzisă de Biserică, varianta această căzând din start, lucru recunoscut și de proaspăta doamnă Țiriac. „Nu este nimic adevărat. Ne-am căsătorit doar civil, iar căsătoria religioasă urmează să o facem peste ceva vreme. Dacă era adevărat, acum eram în luna de miere, deoarece am hotărât că aceasta va avea loc doar după ce suntem căsătoriți și în fața lui Dumnezeu. Încă nu știu o dată exactă, dar nu mai aveți prea mult de așteptat”, a declarat Maria Țiriac pentru Gardianul. Ce mai, grăbiți-grăbiți, dar cu credință în Dumnezeu!… (Antena 3.ro)

Recomandări

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant