Țiriac: Piața imobiliară își va reveni, cu implicarea băncilor; prețul locuințelor noi nu mai scade



Prețurile de vânzare al apartamentelor noi nu va mai scădea, iar piața imobiliară își va reveni atunci când populația va realiza „că nu mai prinde trenul” și băncile „vor începe să joace”, a declarat omul de afaceri Ion Țiriac.
Țiriac a afirmat la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV, că prețul pe metru pătrat al unui apartament nou în Capitală se situează în prezent între 800 și 1.000 euro.
„Niciodată prețul ăsta n-o să mai vină înapoi, atât de scăzut. Și totuși lumea nu cumpără. Banca, cel puțin unde sunt și eu partener, spune: domnule, avem bani oricând, să vină oricine, mâine îi dau banii să-și cumpere”, a spus omul de afaceri.
El a apreciat că sectorul imobiliar își va reveni pentru că românii își vor da seama „că nu mai prind trenul”, iar în România există un deficit de două milioane de apartamente. Singura condiție este ca „băncile să joace”, a spus Țiriac.
„Dacă băncile nu investesc banii pe care-i dai dumneata să-i țină în bancă, înseamnă că pierd, și eu n-am văzut încă o bancă care să piardă”, a adăugat el.
Referindu-se la prețurile din România, omul de afaceri a afirmat că nu a auzit „nici în Paris, nici în Madrid, nici în Barcelona, nici în Roma, niciunde”, să se vândă un metru pătrat de apartament sub 1.000 de euro.