Alegerile anticipate nu ar fi oportune în prezent, pentru că vor putea fi organizate cel mai devreme în mai, cu câteve luni înainte de alegerile programate pentru noiembrie, iar un guvern de tehnocrați „ar putea fi o soluție acceptabilă pentru toată lumea”, a declarat omul de afaceri Ion Țiriac.
Alegerile anticipate sunt întotdeauna privite ca o soluție, în multe țări, dar nu ar fi oportune în acest moment pentru România, a spus Țiriac la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.
„Singura problemă la noi e că nimeni nu prea vrea alegeri anticipate, în afară de opoziție, care consideră că în momentul ăsta are un plus care nu mai poate să-i scape din mână. Alegerile anticipate, după părerea mea, dacă se hotărăsc astăzi, eu nu cred că se pot face înainte de luna mai”, a spus el.
Totodată, Țiriac a afirmat că un guvern de tehnocrați ar putea fi „o soluție acceptabilă pentru toată lumea”.
„Asta cred că ar fi o soluție acceptabilă pentru toată lumea în acest moment”, a spus Țiriac despre eventualitatea instalării unui guvern de tehnocrați.
El a continuat spunând că nu este suficientă găsirea unui premier cu calitățile necesare ci este nevoie de un întreg cabinet format din persoane cu multă experiență în domeniile care le vor reveni, dându-l ca exemplu, în acest context, pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.