A rămas doar cenușa. Camionul unei firme din Rădăuți s-a făcut scrum luni seară, după ce a luat foc în timp ce era staționat în terminalul vamal din orașul Bălți, din Republica Moldova. TIR-ul fusese încărcat în Germania cu 21 de tone de substanțe calcaroase, iar marfa trebuia descărcată la fabrica „Knauf” din Bălți.
Din cauza incendiului și a temperaturii extrem de ridicate, rezervorul cu combustibil al automarfarului a explodat, existând riscul ca flăcările să cuprindă și alte mașini aflate în parcarea terminalului vamal din Bălți.
“Cercetările prealabile exclud ipoteza unei acțiuni intenționate. Presupunem că flăcările au izbucnit din cauza unei defecțiuni tehnice sub cabina șoferului, după care s-au extins rapid și la remorcă. O concluzie certă vom trage după definitivarea investigațiilor”, a precizat Vladislav Scutelnic, inspector al Secției Apărare Împotriva Incendiului din Bălți.
Atât camionul, care aparține firmei „Orient” din Rădăuți, cât și marfa erau asigurate, astfel încât pagubele, care se ridică la aproximativ 100.000 de euro, vor fi recuperate în mare parte.
Ion Trofin, șoferul TIR-ului distrus în incendiu, a declarat că era la doar a doua cursă și nu crede că la mijloc ar putea fi vorba de o defecțiune tehnică.
„Pe lângă pagubele importante, flăcările m-au lăsat și pe mine pe drumuri. Banii, hainele și actele mele de identitate, lăsate în cabină, s-au transformat în cenușă”, a spus Ion Trofin.





