Pe lângă lege

Tir în valoare de 50.000 de euro, confiscat de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos

Tir confiscat de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos
Tir confiscat de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos

Un tir în valoare de 50.000 de euro a fost confiscat de polițiști în cursul zilei de vineri. Lucrătorii Serviciului Ordine Publică – Biroul Silvic au oprit la primele ore ale dimineții vehiculul de mare tonaj pe raza comunei Slatina. La volan se afla un bărbat de 27 de ani, care nu a putut prezenta nici un documente pentru marfa transportată. Nici aplicația SUMAL 2.0 nu a furnizat un aviz de însoțire a materialului lemnos aflat în tir. În aceste condiții, șoferul a fost însoțit cu tot cu tir la sediul Ocolului Silvic Mălini. Marfa a fost inventariată de un specialist silvic din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, iar la final s-a dovedit că este vorba de cantitatea de 25,52 mc lemn rotund rășinoase buștean gater. S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „transport cu orice mijloace de transport în volum de peste 10 mc a materialului lemnos, fără documente specifice de transport”, iar complementar s-a dispus indisponibilizarea autoutilitarei în valoare de 50.000 euro și a cantității de 25,52 mc lemn rotund rășinoase buștean gater, în valoare de 14.000 de lei.
În aceeași zi de vineri, în jurul orei 16, polițiștii aceleiași structuri au oprit o autoutilitară la Valea Moldovei. Șoferul transporta material lemnos pentru care nu a putut prezenta nici un fel de document. În aceste condiții, a fost condus la Cantonul Silvic Izvor din Gura Humorului, iar personalul silvic a stabilit în urma inventarierii că este vorba de cantitatea de 6,59 mc lemn rotund rășinoase. Șoferul a fost amendat, iar materialul lemnos în valoare de 2.700 de lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului.

Tir confiscat de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos
Tir confiscat de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos
Tir confiscat de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos
Tir confiscat de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos

Recomandări

Industria lemnului, ”paralizată” de brățara electronică digitală – SUMAL, cu prejudicii de sute de milioane de euro