Furt combustibil

Tir golit în noapte de 250 de litri de motorină



Un șofer din Drobeta Turnu Severin a reclamat la poliție că persoane necunoscute i-au furat tot combustibilul din tirul pe care îl lăsase parcat lângă poarta unei firme din municipiul Suceava.
Costache N., în vârstă de 39 de ani, a declarat că furtul s-a petrecut în noaptea miercuri spre joi, estimând că tirul i-a fost golit de circa 250 de litri de motorină.
Rezervorul de combustibil este asigurat cu un lacăt care prezintă urme de forțare. De asemenea, urme de forțare au fost identificate și la bușonul rezervorului, iar lângă autovehicul erau urme de combustibil.
Șoferul a declarat că în acea noapte a dormit în cabina tirului și nu a auzit nimic, din cauza stării de oboseală.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 2.200 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, față de autori necunoscuți”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.