Duminică, 28 august

Slujbă de sfințire a Bisericii „Sf. Vasile cel Mare”, oficiată de ÎPS Teodosie și PS Damaschin Dorneanul

Biserica „Sf. Vasile cel Mare”, Suceava
Biserica „Sf. Vasile cel Mare”, Suceava

Duminică, 28 august, de la ora 08.00, cu binecuvântarea lui ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, va avea loc slujba de sfințire a Bisericii „Sf. Vasile cel Mare”, situată la ieșirea spre Botoșani, pe DN29.
Slujba va fi oficiată de ÎPS Teodosie – arhiepiscop al Tomisului și PS Damaschin Dorneanul – episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
„Vă așteptăm cu toată dragostea să dăm Slavă Bunului Dumnezeu.
În perioada 28 august – 3 septembrie, Sfânta Biserică va fi deschisă între orele 07.00 – 21.00. Potrivit tradiției, fiecare credincios va avea posibilitatea de a intra și a se închina în Sfântul Altar”, au transmis reprezentanții parohiei „Sf. Vasile cel Mare”, care în data de 29 august vor oficia Sfânta Liturghie pe scena amenajată la intrare în cartierul Tinereții.

Scena amenajată la intrarea în cartierul Tinereții
Scena amenajată la intrarea în cartierul Tinereții
Biserica „Sf. Vasile cel Mare”, Suceava
Biserica „Sf. Vasile cel Mare”, Suceava

Recomandări

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”