Reînființare

Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani

După aproape 250 de ani a avut loc din nou o slujbă de hram, la Mănăstirea Ițcani

După aproape 250 de ani a avut loc din nou o slujbă de hram la Mănăstirea Ițcani, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului. Evenimentul a fost anunțat de către primarul Sucevei, Ion Lungu, care a fost prezent la slujbă alături de credincioși și de soborul de zece preoți.
„Mănăstirea Ițcani este una din cele mai vechi mănăstiri din Moldova, atestată la anul 1395. În anul 1783 Imperiul Austro-Ungar a suspendat activitatea mănăstirii, funcționând ca parohie până anul trecut, când a fost reînființată din nou ca Mănăstire, la inițiativa ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
A fost o slujbă înălțătoare, ca și slujba Prohodului Maicii Domnului din ajun.
Felicitări grupului ARHEO de la Cluj pentru cântările de pricesne deosebite.
Împreună cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu starețul Mănăstirii, Protosinghelul Iustinian, ne propunem să aducem această mănăstire la gloria de odinioară. Doamne ajută!”, este mesajul edilului sucevean, după evenimentul de luni.
Municipalitatea suceveană alocă an de an fonduri pentru sprijinirea unităților de cult, banii fiind accesați pentru lucrări de reparații, întreținere sau modernizări, în funcție de necesități, în limitele bugetului aprobat pe anul în curs.

După aproape 250 de ani a avut loc din nou o slujbă de hram, la Mănăstirea Ițcani
După aproape 250 de ani a avut loc din nou o slujbă de hram, la Mănăstirea Ițcani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
Slujba de hram la Mănăstirea Ițcani, reluată după aproape 250 de ani
După aproape 250 de ani a avut loc din nou o slujbă de hram, la Mănăstirea Ițcani
După aproape 250 de ani a avut loc din nou o slujbă de hram, la Mănăstirea Ițcani

Recomandări

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar

Peste 1.000 de credincioși ortodocși au participat la slujba oficiată de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania de hramul Mănăstirii Slatina

Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Soldan a participat la slujba oficiată de hramul MĂnăstirii Slatina