Sfinții Epictet și Astion – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Halmyris – numită la sfârșitul secolului al III-lea și Almirida – a fost o cetate romano-bizantină în provincia Scythia Minor, din care făcea parte și Dobrogea de azi. Aici, în anul 290, în timpul persecuțiilor lui Dioclețian (284-305), au pătimit preotul Epictet și tânărul Astion.
Actul martiric al lui Epictet și Astion – care descrie viața, minunile și mai ales mucenicia lor, considerat a fi cea mai veche lucrare scrisă pe teritoriul țării noastre – a fost redactat în limba latină, vorbită de strămoșii noștri daco-romani, de Vigilantius, unul dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată a celor doi martiri și care, în cele din urmă, s-a convertit la Creștinism.
Epictet era preot în Bitinia din Asia Mică, probabil în metropola Nicomidia, și fusese învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Printre multele minuni săvârșite se înscriu: vindecarea fiicei paralitice a unui dregător, vindecarea unui om stăpânit de duhuri necurate și vindecarea unei femei oarbe care, printr-o minunată lucrare a lui Dumnezeu, și-a recăpătat vederea.
Printre cele mai mari minuni săvârșite de Epictet în slujirea sa preoțească sunt considerate și multele convertiri la Creștinism; între acestea se numără și convertirea lui Astion, fiul mai-marelui cetății, Alexandru, și al Marcelinei, care era fiica senatorului roman Iulian.
Astion a primit credința în Iisus Hristos botezându-se, potrivit dorinței sale. Și pentru că nu dorea să-și supere părinții, i-a cerut lui Epictet ca împreună să plece într-o provincie în care să nu-i cunoască nimeni. În aceste condiții au ajuns ei în cetatea Halmyris din Scythia Minor.
Halmyrienii, în cei 17 ani cât cei doi „monahi” misionari au lucrat cele ale preoției în pământul lor, văzând semnele și minunile, – deoarece și Astion primise de la Dumnezeu darul facerii de minuni, având o putere deosebită asupra duhurilor necurate –, s-au convertit la Creștinism. De pildă, se știe că dintre cei care participaseră la vindecarea unui surdo-mut paralitic s-au convertit cam o mie de suflete.
Latronianus – comandantul militar al provinciei Scythia Minor – a sosit în orașul Halmyris cu scopul de a rezolva unele treburi administrative și militare. Cu acel prilej unii dintre funcționarii săi i-au spus că în cetate se află doi străini care „pe mulți îi îndepărtează de la jertfele datorate zeilor”. Atunci comandantul, înfuriat de cele auzite, le-a poruncit slujitorilor săi ca, după apusul soarelui, „să se ducă la locuința sfinților, să-i lege, să-i pună în fiare și să-i ducă, sub pază, la închisoare”.
Epictet și Astion au fost aruncați în temniță, potrivit ordinului acelui comandant. În trei rânduri au fost prezentați în fața completului de judecată, pe durata șederii lor în arest, în ideea că vor fi determinați să renunțe la credința lor în Iisus Hristos; dar de fiecare dată – contrar măsurilor dure care au fost luate împotriva lor: prima dată au fost dezbrăcați și biciuiți, sfâșiați cu cârlige de fier și arși cu făclii aprinse; a doua oară au fost aruncați într-un cazan în care s-a turnat smoală și grăsime în clocot; iar a treia oară au fost ținuți fără mâncare și apă timp de 30 zile – ei au mărturisit: „Suntem creștini, facă-se voia Dumnezeului nostru cu noi”.
Auzind aceste cuvinte, Latronianus a poruncit să li se zdrobească fețele cu pietre, apoi să fie bătuți cu bâte de frasin. Iar în cazul în care nici de această dată nu vor renunța la credința lor, să fie scoși din cetate și decapitați. Acest lucru s-a și întâmplat în ziua de 8 iulie 290, în timpul împăratului Dioclețian și al comandantului Latronianus.
Și mulți dintre cei care s-au atins de trupurile lor care erau albe ca zăpada, bolnavi sau demonizați fiind, s-au vindecat.
Seara, la apusul soarelui, Vigilantius, – unul dintre cei care au făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat pe sfinți, dar care între timp s-a convertit la Creștinism cu toată casa lui – și alți creștini au venit în ascuns, au luat trupurile celor doi martiri și, stropindu-le cu mirodenii de mult preț, le-au îngropat într-un loc de cinste.
Multe semne și minuni, spre lauda numelui lui Iisus Hristos, s-au petrecut la mormântul sfinților.
La nici două zile de la moartea mucenicească a celor doi a murit și Latronianus, din ordinul căruia au fost martirizați; numai că el a murit nebun, ca de altfel toți persecutorii, în chinuri cumplite.
Despre martiriul Sfinților Epictet și Astion au aflat – în cele din urmă, după aproape două decenii de căutări – și părinții lui Astion, Alexandru și Marcelina; informațiile le-au fost date de un cunoscut de-ai lor, care în timpul persecuțiilor l-a recunoscut pe Astion. Relatându-li-se despre credința cea nouă în Iisus Hristos la care aderase cu atâta tărie fiul lor, mama sfântului a zis că vrea să devină și ea creștină și că – dacă va fi nevoie – este gata să primească chiar și martiriul. Și, îmbarcându-se într-o corabie, însoțiți de trei slujitori, au pornit spre „țara sciților”, în cetatea Halmyris.
Vigilantius – judecătorul care se convertise și căruia i se arătase Astion noaptea în vis – i-a întâmpinat și le-a oferit găzduire în casa sa, vorbindu-le totodată, timp de o săptămână, despre învățătura cea nouă adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
După ce Vigilantius a reușit să-i facă a înțelege câte ceva din noua învățătură și după ce preotul Bonosus i-a făcut catehumeni, în a 40-a zi de la venirea lor în Halmyris au fost botezați de Evangelicus, episcopul Tomisului. Opt zile a rămas episcopul împreună cu ei, după care el „s-a dus în altă cetate care era în apropiere”, iar Alexandru și Marcelina s-au întors în țara lor, luându-i cu ei pe Vigilantius, judecătorul, și pe Bonosus, preotul, care erau timorați de frica păgânilor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 20 iulie 1992, a hotărât trecerea Sfinților Mucenici Epictet și Astion din cetatea Halmyris în rândul sfinților, cu zi de prăznuire liturgică la 8 iulie.