Investiții „tăiate”

Primarul Sucevei renunță la realizarea roatei panoramice și la modernizarea sălii de Consiliu Local

Primarul Sucevei renunță la realizarea roatei panoramice
Primarul Sucevei renunță la realizarea roatei panoramice

Două dintre investițiile care urmau să fie inițiate anul acesta și aveau deja alocate fondurile necesare în bugetul municipiului Suceava, dar care au stârnit numeroase critici și proteste, sunt pe cale să fie „băgate la sertar” sau chiar e posibil să se renunțe total la ele.
Este vorba de roata panoramică care făcea parte din strategia turistică a municipiului reședință de județ, dar și proiectul de modernizare a sălii de la etajul 5 din sediul Primăriei Suceava, unde au loc ședințele de Consiliu Local.
În cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 28 iulie, în cadrul proiectului de modificare a programului de investiții pentru 2022, inițiat de primarul Ion Lungu, la două dintre poziții, de la „Lucrări noi” se diminuează cu 3 milioane de lei finanțarea pentru „Roată panoramică” și cu un milion de lei bugetul pentru „Reabilitare și modernizare sală ședințe sediu Primărie”.
Practic, cele două proiecte de investiții rămân total fără finanțare, cu cele patru milioane de lei rezultate urmând să fie majorat Fondul de rezervă al municipalității.
Roata panoramică se dorea a fi instalată pe platoul Cetății de Scaun, cea mai importantă atracție turistică istorică din municipiu, de unde și considerațiile unora că este o „asociere nepotrivită”, în vreme ce alții spus că ar fi atras mai mulți turiști în zonă, deci inclusiv la obiectivele turistice existente. Realizarea roții panoramice ar fi costat 0,97% din bugetul Consiliului Local pentru 2022.
Dar aceasta ar fi fost funcțională cam la un an de la semnarea contractului de achiziție, realizarea acesteia făcându-se peste hotare, iar apoi piesele fiind aduse pentru a fi montate aici.
În privința modernizării sălii de Consiliu Local, aceasta era considerată a fi necesară deoarece proiectul de modernizare a sediului Primăriei Suceava, cu fonduri europene, nu a cuprins și etajul 5, care a fost al Consiliului Județean până acum ceva timp. Planurile de modernizare includeau transformarea totală a sălii de Consiliu Local, prin dotarea acesteia cu mobilier modern, realizarea unui amfiteatru, care să permită un număr mai mare de cetățeni prezenți în sală la ședințe și festivități, precum și elemente de decor deosebite, în genul celor utilizate și la modernizarea Sălii Unirii, din Palatul Administrativ (Consiliul Județean Suceava).
Motivația renunțării la cele două proiecte de investiții nu este precizată în proiectul de hotărâre.

Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua