Monitorul de Suceava

Plângere penală împotriva conducerii Primăriei Rădăuți

Sandrinio NEAGU

Războiul dintre conducerea Primăriei Rădăuți și managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a ajuns la o nouă fază. Cea a plângerilor penale. Recent, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a fost depusă o plângere penală de către managerul Traian Andronachi, care vizează întreaga conducere a administrației publice locale rădăuțene. Plângerea are mai multe capete de acuzare și este ultimul eveniment dintr-un șir mai lung de episoade ale acestui război. Printre altele, conducerea Primăriei Rădăuți este acuzată de abuz în serviciu, blocarea activității spitalului, dar și sustragere de fonduri. Contactat telefonic, managerul Spitalului Municipal Rădăuți a declarat că nu vrea să comenteze situația, dar că este convins că instituțiile abilitate vor face lumină în acest caz. De cealaltă parte, primarul Bogdan Loghin nu a răspuns la telefon pentru a-și exprima un punct de vedere. De altfel, această atitudine de sfidare a opiniei publice pare să fi devenit starea de normalitate pe care Bogdan Loghin o promovează de la instalarea sa în funcție. În urmă cu două zile, mai multe persoane au pichetat atât Spitalul Municipal Rădăuți, cât și sediul Primăriei Rădăuți și au cerut ca activitatea instituției medicale să nu fie perturbată prin imixtiunea administrației locale. De altfel, în ultima perioadă, mai multe concursuri pentru angajarea unor persoane pe funcții de conducere în Spitalul Municipal Rădăuți au fost blocate de oamenii din fruntea Primăriei Rădăuți.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Ianuarie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.