Monitorul de Suceava Toamnă târzie

Marile lucrări de investiții ale municipalității sucevene continuă în ritm susținut

Cosmin ROMEGA

Cu toate că ne aflăm aproape în iarnă, iar în alți ani lucrările de construcții erau sistate deja, în municipiul Suceava se lucrează în ritm susținut la mai multe proiecte de investiții demarate de administrația locală.

În ciuda piedicilor cauzate de pandemie, de la cele de ordin financiar la cele de forță de muncă, în această toamnă un nou pod a fost ridicat pe "Ruta Alternativă Suceava-Botoșani", viitoarea Piață George Enescu a ajuns la o nouă etapă de execuție, autobaza electrică pentru transportul în comun prinde contur și o nouă grădiniță e la faza de organizare de șantier, în vreme ce pentru viitorul ștrand se fac lucrări de excavații.

Toate aceste obiective au fost verificate în teren de primarul Ion Lungu:

“Ne ținem de cuvânt! Suntem în grafic cu marile investiții demarate în orașul nostru.

1. S-a ridicat podul de peste Pârâul Cetății, din cadrul proiectului "Ruta Alternativă Suceava-Botoșani" care face legătura cu porțiunea din ruta dată în funcțiune de pe Mirăuți, care duce la Podul Unirii. De asemenea se lucrează la trotuare.
2. S-au finalizat lucrările de armare la parcarea subterană din cadrul Pieței George Enescu, urmează a se turna planșeul săptămâna viitoare.
3. A prins contur Hala multifuncțională de la Autobaza Electrică, s-au adus panourile tip sandwich, urmează a se lucra la închiderea halei.
4. Se lucrează la organizarea de șantier la Grădinița cu Program Normal din curtea Școlii Generale nr. 7, urmează a se demara lucrările.
5. Se lucrează la modernizarea ștrandului municipal, se fac lucrări la excavații și la clădirile administrative.
Mulțumim lui Dumnezeu că avem parte de o toamnă târzie și putem recupera ce nu am reușit să lucrăm în primăvară! Doamne ajută!”.

Faptul că aceste lucrări de investiții continuă să fie executate inclusiv pe final de noiembrie, pentru că vremea o permite, reprezintă un avantaj și pentru economia locală, de la firmele implicate până la muncitorii de pe șantiere, care sunt păstrați în activitate mai mult timp.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Noiembrie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.