Infrastructură

Flutur a semnat certificatul de urbanism pentru autostrada Nordului, Suceava – Vatra Dornei – Baia Mare

Președintele C J Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a semnat primul certificat de urbanism pentru „Autostrada Nordului” Suceava – Vatra Dornei – Bistrița – Baia Mare. Gheorghe Flutur a arătat că este vorba de tronsonul de la limita județului Suceava cu Bistrița, până la Vatra Dornei, pe o lungime de 21,7 kilometri, având o lățime totală a platformei drumului de 29,50 de metri. Flutur a arătat că pentru acest tronson există deja varianta finală dată de proiectant, urmând ca și celelalte tronsoane să fie finalizate în perioada următoare, de la Vatra Dornei spre Suceava.
Șeful administrației județene a explicat că certificatul de urbanism face trimitere la toate capitolele cerute de legislație, respectiv stabilirea amplasamentului autostrăzii, a coridorului de expropriere, soluția constructivă, respectiv caracteristicile tehnice, profil transversal, noduri rutiere, pasaje, viaducte, lucrări de consolidare a versanților, lucrări hidrotehnice, dotare a autostrăzii cu parcări, spații pentru servicii de întreținere, echipamente de iluminat, semnalizări și marcaje. „Chiar dacă despre această autostradă s-a vorbit puțin în ultima perioadă, reamintim că există o lege specială, Legea nr. 264 din 20 noiembrie 2020, care se referă la finanțarea ei”, a amintit Gheorghe Flutur. El și-a exprimat speranța că această autostradă va deveni principala cale de comunicație modernă, rapidă, între nordul Moldovei și Ardeal și va duce la dezvoltarea județului Suceava și a întregii zone a Moldovei.

Recomandări

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția Guvernului asupra situației critice a infrastructurii rutiere din județul Suceava

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Rădăcini și înălțări: istorie și duh românesc între Suceava și Cernăuți – Simpozion internațional la Vatra Dornei 9-10 octombrie 2025

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor