Trafic intens

Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km, până la Grănicești

Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km

Coloana de camioane care așteaptă să treacă frontiera în Ucraina pe la Siret a ajuns sâmbătă din nou la circa 25 de km, întinzându-se până la Grănicești. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că este vorba despre o creștere a numărului de camioane care merg spre Ucraina, și nu despre o disfuncție de procesare în PTF Siret. Prefectul a afirmat că, dacă sâmbătă dimineață în coloană erau circa 350 de tiruri, spre amiază numărul a crescut la 450-500 de vehicule, cu un timp de așteptare de 500 de minute.
Potrivit lui Moldovan, biroul vamal de la PTF Siret lucrează la capacitate maximă, iar biroul sanitar-veterinar va fi suplimentat cu încă 5 persoane în perioada imediat următoare pentru a se mai deschide încă un flux de lucru. „A crescut volumul de mărfuri – cereale și produse agricole, combustibil și produse alimentare. De asemenea, șoferii par să prefere Punctul de Trecere a Frontierei Siret, chiar dacă trebuie să aștepte. Deocamdată, nu avem motive de îngrijorare”, a spus Alexandru Moldovan. Acesta a mai spus că autoritățile din Suceava se așteaptă la o creștere a traficului în perioada următoare, dar presiunea pe PTF Siret se va mai reduce după ce va fi deschis și PTF de la Vicovu de Sus, în jurul datei de 15 octombrie a.c..

Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km
Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km
Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km
Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km
Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km
Coloana de camioane la Vama Siret a ajuns iar la 25 de km

Recomandări

Primarul de Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, le-a dat de lucru parlamentarilor PNL din prima zi a noului său mandat

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a fost învestit, miercuri, în funcție