De sărbători

Colinde inspirate din Biblie, interpretate la sediul Monitorului de Suceava de elevi de la Liceul Teoretic Filadelfia

Elevii clasei a VII-a B de la Liceul Teoretic Filadelfia, cu colinda la Monitorul de Suceava
Elevii clasei a VII-a B de la Liceul Teoretic Filadelfia, cu colinda la Monitorul de Suceava

Tradiția colindatului face parte din farmecul aparte al sărbătorilor de iarnă, iar printre numeroșii colindători care ne-au călcat pragul anul acesta se numără și elevii clasei a VII-a B de la Liceul Teoretic Filadelfia. Aceștia au interpretat frumoase colinde inspirate din Biblie, unele compuse chiar la Suceava, dar răspândite în toată țara.
”Un colind este compus de către un profesor de muzică din Suceava, Corneliu Matei, care s-a remarcat la nivel național prin compoziție – are compuse deja zeci de colinde.
Colindele cântate de elevi au cu precădere mesaje scripturale, sunt inspirate din Biblie – au preluat din textul sacru și l-au transmis mai departe. Asta și vrem să facem – să transmitem mesajul tradițional, clasic, care tinde să fie înlocuit cu altceva. Mesajul nostru este cel din Evanghelia Domnului”, a precizat David Reguș, dirigintele copiilor din clasa a VII-a B, a recunoscut că este o provocare și pentru el să aibă această calitate, mai ales că până acum a avut doar clase de liceu, nu și de gimnaziu. Tinerii colindători, acompaniați de unul dintre colegii lor la saxofon, au fost însoțiți peste tot de Daniel Ungurian, reprezentantul Consiliului Local Suceava în Consiliul de Administrație al Liceului Filadelfia.

Recomandări

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș

Participare de succes a elevilor Liceului „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni la Concursul județean de științe „Vreau să fiu cercetător”

Participare de succes a elevilor Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Concursul județean de științe „Vreau să fiu cercetător”, ediția a IX-a
Participare de succes a elevilor Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Concursul județean de științe „Vreau să fiu cercetător”, ediția a IX-a

Excelență în arta discursului: Două eleve de la liceul din Liteni, premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză

Excelență în arta discursului: Două eleve de la Liceul din Liteni premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză – ediția 2025
Excelență în arta discursului: Două eleve de la Liceul din Liteni premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză – ediția 2025

Educație pentru demnitate și siguranță: workshop despre bullying în școală la Liceul Teoretic Filadelfia din Suceava