FOTBAL PE PÂINE

Țintar european

Pentru viitoarele preliminarii europene, bilele au dovedit o crasă lipsă de imaginație. În afară de duelul nostru cu repetiție, româno-olandez, se va mai reedita încă unul, de data asta și cu valențe istorice, Grecia-Turcia, în grupa C. De fapt, această grupă este de departe cea mai slabă din punct de vedere valoric, nici o echipă de aici nefiind calificată la “mondialele” de la vară! Toate cele trei echipe care, teoretic, se vor bate pentru locurile calificante, Grecia, Turcia și Norvegia, se găsesc într-un declin evident. De aceea n-ar fi exclus ca finalmente să explodeze Ungaria, după zeci de ani de izolare. În antiteză cu această grupă, sorții au hotărît ca în alte două grupe, chiar primele, A și B, să fie câte trei echipe calificate pentru Germania! În grupa A sunt Portugalia, Polonia și Serbia-Muntenegru (cu garnitură de Belgia și Finlanda), iar în grupa B – o confruntare aristocratică, Franța – Italia, plus Ucraina cneazului Andrei Șevcenko. Nota bene, aceste trei ultime echipe au terminat precedentele preliminarii pe primul loc în grupele respective, ceea ce l-a făcut pe David Taylor, oficial al federației scoțiene, să se exprime în termeni non-fotbalistici, precum Lupescu al nostru: “Este bine pentru încasările din drepturile de televizare, precum și pentru suporteri, cu deplasări frumoase la Paris și Roma…”
În restul grupelor, cu excepția ultimei, a noastră, în care există o ierarhizare destul de clară a primelor două favorite, Olanda și România, bătăliile pentru primele două locuri se vor da măcar între trei echipe, dacă nu patru. Astfel, în grupa D avem Cehia, Germania, Irlanda, dar și o veleitară Slovacie. Grupa E stă sub semnul Angliei, secondată de Croația și Rusia, dar și de un outsider periculos ca Israelul. În sfîrșit, în grupa F Spania se ține țanțoșă, oficialii iberici declarînd că sunt mulțumiți de tragerea la sorți, dar este doar o atitudine de fațadă, deoarece cu adversare ca Suedia și Danemarca nu-i va fi deloc ușor (italienii au aflat pe pielea lor cît de veridic pot interpreta nordicii scenariul dificil al scorului de 2-2).

Recomandări

Selecționerul Bogdan Șoldănescu a făcut primele declarații după tragerea la sorți a Campionatului European de Tineret

Selecționerul Bogda Șoldănescu a făcut primele declarații după tragerea la sorți a Campionatului European de Tineret
Selecționerul Bogda Șoldănescu a făcut primele declarații după tragerea la sorți a Campionatului European de Tineret

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

Dezbateri în limba engleză, la cel mai înalt nivel, pentru doi elevi ai Colegiului ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Activități de curățenie și pregătire a camerei de hotel realizate de persoane cu dizabilități, pentru validare profesională